Easy photo Effects este unul din cele mai simple programe de modificat poze pe care le-am testat până în prezent. Pașii sunt simplii: Adaugi o imagine, aplici unul sau mai multe efecte și salvezi. Efectele se găsesc în partea de sus a programului și se adaugă printr-un singur click.
Filtrele care se pot adăuga pe imagine sunt foarte variate: alb negru, luminozitate, contrast, efect de film vechi, pixelare, ploaie, zăpadă, desen animat, contur, etc (28 în total).
Rufus este un program gratuit și portabil cu ajutorul căruia poți face un stick bootabil cu Windows, Linux sau alt sistem de operare.
Modul de folosire e cât se poate de simplu, trebuie doar să selectezi din calculator imaginea iso cu sistemul de operare și să apeși butonul de start. Atât. Am marcat pe imaginea de mai jos cei doi pași pe care trebuie să-i urmați pentru a face un stick usb bootabil.
Daca vrei să testezi versiunea alfa a lui Windows 10 tot ce trebuie să faci este să mergi pe ** windows.microsoft.com/ro-ro/windows/preview-download?ocid=tp_site_downloadpage** și să descarci una din versiunile puse la download (32 de biți sau 64 de biți). Este posibil să vă ceară să vă logați cu contul microsoft/outlook. Recomand să instalați Windows 10 technical preview în dual boot sau într-o mașină virtuală (wmware sau virtual box), nu ca sistem de operare principal.
Clover este un program gratuit care adaugă tab-uri în Windows Explorer. După instalare totul va semăna cu navigatorul Google Chrome, iar pentru a deschide un tab nou va trebui să dai click mijloc pe un folder. Un tab se închide dând click mijloc pe el, sau dublu click pe el, sau în modul clasic, cu opțiunea X.
Dând click pe cheiță, avem câteva scurtături pe care le putem activa sau dezactiva, posibilitatea de a schimba tema (nu ai teme default, trebuie sa ți le imporți singur din google chrome sau sa-ți descarci tu de pe internet) și încă o opțiune de a importa marcaje dintr-un fișier html.
Pentru a-ți face o configurație desktop nu sunt necesare foarte multe cunoștințe în domeniu, ci doar câteva chestii de bază. În rândurile de mai jos aveți un scurt ghid despre ce anume trebuie să fie compatibil și aveți marcate cu roșu specificațiile după care trebuie să vă uitați la fiecare piesă în parte.
Procesor Ce piese trebuie să fie compatibile: placa de bază
O configurație începe cu procesorul și placa de bază.
Opțiunea “always on top” sau “mereu deasupra” este disponibilă în foarte puține programe, dar cu ajutorul utilitarului** DeskPins** o poți activa și în programele care duc lipsă de ea. Funcția Always on top/Mereu deasupra îi permite unui program să stea tot timpul pe ecran, indiferent câte programe sau ferestre deschideți după aceea.
_Imaginea de mai jos e cea mai simplă explicaței a ceea ce face mai exact Desk Pins (menționez că jocul e în windowed mode, nu funcționează cu jocurile full screen).
HomeBank este un program de contabilitate gratuit cu ajutorul căruia poți ține evidența tuturor cheltuielilor făcute. Primul lucru pe care veți dori să-l faceți este să-l treceți pe limba română mergând pe Edit, apoi Preferences, apoi să navigați pe tab-ul Interfaces și să alegeți Romanian [ro] din secțiunea language. Este necesar și un restart al programului.
Adăugarea unui cont este foarte simpă, trebuie doar să completați numele dumneavoastră, suma de bani și tipul contului (cash, în bancă, pe cartea de credit, etc.
Voxal Voice Changer este un program de modificat / schimbat vocea de doar 3 mb cu care oricine poate lucra. Poate să modifice vocea în timp real (în caz că vrei să faci o farsă cuiva) dar și dintr-un fișier deja înregistrat. Am să explic pas cu pas cum funcționează fiecare dintre cele două opțiuni.
Cum se modifică vocea în timp real – Deschizi programul și accepți faptul că nu-l vei folosi în scopuri comerciale.
Auslogics Browser Care este un program gratuit care vine în ajutorul celor care vor să dezinstaleze toolbar-uri sau extensii, dar și să schimbe motorul de căutare și pagina de start. Știu că sunt lucruri pe care le poți face și din setările browser-ului dar văd în statisticile site-ului unele vizite de prin motoare de căutare dubioase ca ask, conduit, yandex, mywebserach, sweetim și m-am gândit că sunt și oameni au nevoie de un astfel de program.
SterJo Key Finder este un program gratuit de doar 2 mb care îți afișează cheia de activare a sistemului de operare sau a altor programe instalate. Poate fi util când ai unul sau mai multe programe cu licență și nu știi unde trebuie să intri pentru a-ți copia cheia îninte de a reinstala Windows-ul.
Tot ce trebuie să faceți este să descărcați și să instalați programul (sau sa-l dezarhivați în cazul în care optați pentru varianta portabilă) iar la prima deschidere vei avea cheile disponibile.
În Windows 8 și Windows 8.1 trebuie să reintroduci parola contului tău microsoft de fiecare dată când aprinzi sau restartezi calculatorul. Poate fi util când folosesc mai multe persoane același calculator dar destul de enervant când nu. Din fericire, se poate sări peste parolă destul de ușor. Cum facem asta:
Mergi la start, tastează netplwiz și click Enter.
S-a deschis fereastra Users Accounts. Selectează contul (adresa de email) apoi debizează căsuța “Users must enter a user name and password to use this computer”.
În Windows 7, 8 și 8.1 a fost îndepărtată funcția care afișează mărimea unui folder (rândul “size” este gol, afișează doar mărimea fișierelor, nu și a folderelor) și în loc să vedem din ansamblu cât ocupă fiecare folder suntem nevoiți să dăm click dreapta + properties pe fiecare folder în parte. Motivul: ocupa prea multe resurse.
** Folder Size** este un program care iți deschide o fereastră în partea dreaptă cu numele dosarului și mărimea lui.
Nu știi singur toate detaliile tehnice ale calculatorului/ laptopului tău? Nicio problemă, Speccy este un program care îți spune ce piese ai în calculator, ce tip și ce frecvență ai la procesor, câți GB are placa ta video, ce tip de memorie ram ai, ce sistem de operare, etc.
În summary ai o privire în ansamblu, dar dacă vrei și mai multe detalii, ai în partea stângă o pagină separată cu fiecare componentă în parte.
QGifer este un program gratuit de făcut gif-uri din video-uri, numai bun pentru cei ce doresc să-și facă un avatar animat sau un “reaction gif“ cu scena din film/videoclip preferată. Este relativ ușor de folosit, dar pentru orice eventualitate am să explic pas cu pas procesul de extragere a unui gif dintr-un video.
Cum adaugi un video pentru a-l face gif Apasă CTRL+Shift+V ~sau~ selectează Open Video, apoi alege video-ul din calculator.
Free Desktop Clock este un program care înlocuiește ceasul clasic din Windows situat în dreapta jos cu unul mult mai modern, la alegerea ta.
Ni se pun la dispoziție 9 skin-uri iar pe lângă acestea mai putem personaliza diverse aspecte ca:
afișarea datei afișarea zilei curente afișarea secundelor folosirea sistemului cu 12 ore in loc de 24 afișarea consumului de memorie ram afișarea timpului de când ai pornit calculatorul schimbarea culorii de fundal a ceasului În secțiunea Customization puteți seta un sunet pentru fiecare oră fixă, seta ce se întâmplă când dai click pe ceas sau scoate programul de la startup.
Dacă până acum erai obligat să folosești programe 3rd party ca StartOnDesktop pentru a te loga direct pe desktop, iată că cei de Microsoft au ascultat plângerile fanilor și au introdus în Windows 8.1 o opțiune de a alege dacă vrei sau nu ca noul meniu Metro să fie primul lucru pe care-l vezi când aprinzi calculatorul. Pentru a schimba asta trebuie să faci următoarele lucruri:
1. Click dreapta pe taskbar (bara de jos) și selectează properties.
GPU Temp este un program cu ajutorul căruia poți monitoriza temperatura plăcii video, indiferent de producătorul sau modelul acesteia. Este foarte minimalist, singurele setări de care dispune sunt acelea de a schimba culoarea cu care este afișată temperatura și posibilitatea de porni la startup.
Și graficul cu oscilațiile temperaturii din ultimele minute este binevenit, chiar dacă în majoritatea timpului vei folosi programul minimizat. Consumul de resurse este insesizabil, doar 12 mb de rami.
Memtest x86 este un program pe care-l rulezi de pe CD sau Stick Usb pentru a afla dacă memoria ta RAM este defectă. Simptomele unui ram defect variază, dar cel mai des întâlnite sunt: blue screen-uri repetate, browsere care dau erori sau își dau restart, programe care se închid, kituri de instalare corupte, etc. După testul cu Memtest x86 poți afla sigur dacă RAM-ul este de vină pentru instabilitatea sistemului.
Întodeauna este indicat să avem ultimele drivere instalate pentru că fiecare versiune nouă poate aduce un plus de performanță și stabilitate pentru calculatorul nostru. În mod normal, pentru a verifica dacă sunt disponibile versiuni mai noi trebuie să mergi pe paginile producătorilor (Realtek, ATI, nVidia, etc) iar pentru a face update uneori este necesar să dezinstalezi versiune veche mai întâi. Aici intervine IoBit Driver Booster.
IoBit Driver Booster este un program care te anunță ce versiuni noi ale driverelor tale există și îți oferă posibilitatea de a le actualiza cu un singur click.
XnRetro este un program care poate adăuga filtre cu efect de poză veche (retro) peste imagini şi este similar în funcţionalitate şi interfaţă cu cu XnSketch, ambele fiind făcute de acelaşi producător, XNSoft .
După adăugarea imaginii, putem alege din cele 20 de preseturi retro, iar pe lângă ele, mai avem la dispoziţie încă 3 mari secţiuni (Light, Vignette şi frame) cu ajutorul cărora putem schimba iluminarea sau adăuga diverse rame foto.
uMark Lite este un program cu ajutorul căruia poţi insera Watermark peste imagini. Principalul motiv pentru care ai apela la un astfel de program este acela de a-ţi proteja imaginile, înlăturarea unui watermark fiind grea iar publicarea imaginii cu watermark făcându-ţi reclamă gratuită.
Este posibilă atât adăugarea unui watermark de tip text, cât şi de tip imagine (logo). Pentru a utiliza programul este nevoie să introduceţi o adresă de email (poate fi şi la întâmplare).
Multe programe gratuite vin la pachet cu diverse toolbar-uri, programe 3rd party, schimbă motorul de căutare sau pagina de start în browser, altfel este greu să facă vreun profit. JunkWare Removal tool este un program portabil de doar 500 de kb menit să te scape de toate lucrurile acestea instalate involuntar şi care ocupă resurse degeaba.
Doar descarcă şi rulează programul cu drepturi de administrator şi lasă-l un minut sau două să-şi facă treaba.
Atunci când nu poţi rula un format video anume ai două opţiuni: convertirea în alt format mai accesibil sau instalarea unui program care oferă suport nativ pentru formatul respectiv. Ambele metode sunt bune, dar astăzi am să vă prezint un program care poate converti un video în orice alt format doreşti**, Mega video Convertor.**
La instalare este indicat să selectaţi Advanced şi să deblocaţi cele 3 opţiuni pentru a evita schimbarea motorului de căutare predefinit, schimbarea homepage-ului şi instalarea unui toolbar.
Windows 8 porneşte ceva mai repede ca versiunile anterioare, dar primul lucru pe care-l vezi nu este desktop-ul, ci noul ecran de start (cunoscut şi ca METRO). StartOnDesktop este un program portabil micuţ care face posibilă sărirea direct la ecranul desktop.
Tot ce trebuie sa faci este să descarci programul de pe site-ul oficial să dezarhivezi (arhiva are doar 40 e kb), să rulezi programul şi să apeşi butonul Enable (vezi imaginea de mai jos).
AppCleaner este un program pentru PC cu o interfaţă minimalistă care te ajută să îndepărtezi fişierele inutile care încetinesc calculatorul cum ar fi fişierele temporare, cookie-urile, itoricul din browsere sau backup-uri vechi. Programul se asemănă destul de mult cu CCleaner sau Slim Cleaner dar opţiunile disponibile sunt mult mai numeroase (ca să vă faceţi o idee, doar pentru mozilla firefox sunt 38 de secţiuni de bifat), adresându-se unui public ceva mai avansat care doreşte mai multă libertate de alegere.
Any Gif Animator este un program gratuit care poate tranforma orice clip video într-o imagine de tip .GIF. Pentru a începue, click pe Open Media şi selectează clipul video din calculator (Load video File). Adiţional ai şi opţiunile să înregistrezi un video nou cu webcam-ul sau să faci un Gif dintr-un set de poze.
După selectarea clipului video trebuie să alegi intervalul dorit. Cu opţiunea Set Start alegi începutul animaţiei GIF iar cu Set End, sfârşitul.
Pentru a te bucura de acele jocuri vechi iniţial menite să ruleze în MS-DOS, ai nevoie de un emulator numit DosBox. Problema cea mai mare a lui DosBox este aceea că este cam greu de configurat, dar aici intervine D-Fend Reloaded, un program gratuit care face posibilă rularea oricărui joc “DOS” fără niciun efort sau configurare.
Tehnic, programul nu este un emulator în sine, ci doar un intermediar între jocurile preferate şi DosBox.
Should I Remove It este un dezinstalator de programe al cărui principal scop este acela de a te sfătui de care programe să scapi, având informaţii despre popularitatea fiecărui program pe care îl ai instalat în calculator.
La prima pornire, programului îi va lua ceva mai mult timp (cam 2 minute) să-ţi scaneze toate jocurile aplicaţiile instalate şi să adauge în dreptul fiecăruia nota acordată de ceilalţi utilizatori Should I Remove It, precum şi cât la sută din ei au dezinstalat programul respectiv (Removal %).
Una dintre cele mai mari probleme ale lui Firefox este consumul mare de memorie, lucru care, chiar şi după o versiune nouă odată la 6 săptămâni, nu pare a fi o prioritate pentru cei de la Mozilla. Din fericire, există un progrămel portabil numit Firemin care face o treabă excelentă în limitarea resurselor maxime pe care le poate consuma Mozilla Firefox.
Descarcă şi dezarhivează programul, apoi rulează executabilul. Fă click dreapta pe iconul din zona de notificări şi alege **Options.
Tweaking Windows Repair este un utilitar gratuit care rezolvă cele mai comune probleme apărute în Windows (registrii, windows update, firewall, internet explorer, iconuri, etc), încercând să te scutească de o eventuală reinstalare a sistemului de opereare. Programul îţi prezintă o listă cu erori pe care s-ar putea să le ai, tu având posibilitatea să selectezi manual sau pur şi simplu să selectezi tot şi să apeşi Start.
Câteva probleme pe care Windows Repair le poate îndrepta:
A fost dezvăluită în New York noua consolă de jocuri a celor de la Sony, PlayStation 4, succesorul lui PS3 care a vândut peste 100 de milioane de unităţi din 2006 până astăzi, PS2 (2001) – cea mai vândută consolă din toate timpurile (160 de milioane) şi al primului PlayStation (1994), şi el trecând cu puţin pragul de 100 de milioane. Consola este aşteptată în luna decembrie a anului acesta.
Schimbul de fişiere între două calculatoare din aceaşi reţea nu este un lucru foarte greu dar mai întâi trebuie să setezi pe ambele calculatoare câteva lucruri ca folderul la care dai share şi acordarea de permisiuni (diferă de la un sistem de operare la altul), lucruri care-ţi pot da ceva bătăi de cap.
Aici intervine Dukto R5, un program gratuit cu ajutorul căruia poţi transfera fişiere de pe un calculatorul pe altul şi care te scuteşte de nevoia de a mai seta vreun lucru.
F.Lux este un program care schimbă automat luminozitatea şi contrastul monitorului în funcţie de intervalul orar. În acest fel, pe măsură ce înaintezi în zi, monitorul devine treptat mai întunecat pentru a nu fi deranjant la ochi.
Pentru început trebuie să setezi valorile maxime de luminozotate pe timpul zilei (Daytime) şi a nopţii (At night) iar în timp ce faci asta programul va previzualiza în timp real pentru a vedea diferenţa.
FilHippo Update Checker este un progrămel de 400 kb care scanează toate programele din calculator şi îţi spune dacă sunt disponibile versiuni mai noi.
Programul începe automat verificările imediat ce este lansat, fară a fi nevoie să apeşi vreun buton. Procesul durează ceva mai mult la prima scanare, în jur de 1 minut, apoi este mai rapid.
Se va deschide automat o pagină în browser-ul tău default cu toate programele care dispun de o versiune mai nouă şi poţi alege individual pe care să-l descarci/instalezi.
După Free Audio Editor, Free Ringtone Maker, WavePad şi site-ul ****MP3Cut.net, avem încă un competitor pe nişa programelor de tăiat melodii, şi anume Free MP3 Cutter and Editor.
La instalare trebuie să alegi opţiunea decline pentru a nu te trezi pe cap cu cele două programe care încearcă sa se strecoare, şi anume toolbar-ul SweetPacks şi utilitarul RegCleanerPro (care după scanare te pune să cumperi licenţă pentru a repara problemele găsite).
DDownloads este un program portabil care adună cele mai bune programe gratuite la un loc şi oferă o descărcare rapidă de pe site-ul oficial. Fie că vrei să descoperi programe noi sau doar să descarci programe pe care le-ai mai folosit deja, este mult mai rapid şi mai practic decât căutarea şi descărcarea în mod tradiţional.
Nu am zis degeaba “cele mai bune programe gratuite”, DDownloads chiar sortează programele de la cele mai bune la “cele mai puţin bune”, şi asta în fiecare categorie.
Dacă vrei să converteşti un fişier video în/din AVI, MPEG, WMV, MKV, 3GP, MP4, MP3, WAW sau SWF rapid şi uşor, atunci Hamster Free Video Convertor este alegerea ideală, iar dacă mai şi intenţionezi să bagi clipul video pe telefonul mobil nu se putea să nimereşti mai bine.
Pentru început click pe Add Files sau trage clipul video în interiorul programului.
Apoi click pe Next
Poţi alege un format video sau unul din preseturile pentru telefoane mobile, în mare parte e acelaşi lucru.
Ofertele se ţin lanţ şi în 2013, de data aceasta fiind rândul lui Advanced System Care. Versiunea Premium (sau PRO) a suitei de optimizare şi întreţinere a calculatorului se poate achiziţiona gratuit până pe data de 30 ianuarie 2013.
Pentru a obţine o cheie trebuie să accesezi pagina aceasta, să introduci o adresă de email validă (habar n-am de ce, cheia oricum nu vine pe email) şi să apeşi butonul mare şi galben Get It Now.
Ajunşi la sfârşit de an, m-am gândit că sunteţi curioşi care sunt preferinţele cititorilor programepc.ro, aşa că am realizat un best of al celor mai populare articole şi programe împărţite în 3 categorii mari, ocazie numai bună pentru a descoperi ceva programe noi.
Cele mai descărcate programe de pe programepc.ro în 2012.
Topul celor mai descărcate programe arată aşa:
SlideShow Creator este cel mai descărcat program de pe programepc.ro în primul an de existenţă şi este un program care face un clip video din poze.
Dacă vreodată se întâmplă să ai nevoie de un program de convertit muzică puternic, gratuit, uşor de folosit şi cu o interfaţă curată, atunci Freemake Audio Convertor este alegerea ideală. Formatele suportate sunt mp3, wma, wav, flac, aac, m4a şi ogg, lege aplicabilă în amblele părţi (convertire în/convertire din)
Descărcare şi instalare Programul de descarcă de aici. La instalare trebuie să fii puţin atent pentru a nu te trezi cu programe nedorite pe cap ca TuneUp 2013 sau Instagram pentru PC.
Free PDF fo Word, aşa cum sugerează şi numele, este un program gratuit care facilitează conversia dintre un PDF şi un fişier de tip Word.
Interfaţa programului este simplificată la maxim, setarile fiind inexistente, nici măcar fereastra nu se poate ajusta. Totuşi, Free PDF to Word dispune de 3 opţiuni adiţionale de conversie care sunt situate în fereastra principală, şi anume:
Don’t convert drawing, opţiune utilă pentru un pdf cu multe grafice si desene.
După cum unii probabil stiţi, funcţia hibernate este dezactivată în Windows 8, Microsoft dorind să simplifice lucrurile. Un alt motiv ar fi că majoritatea laptop-urilor noi nu au nevoie de Hybernate deoarece tehnologia Connected Stand-By (prin care poţi suspenda şi relua aproape instant o sesiune de lucru) este similară.
Din fericire, funcţia de Hibernare se poate activa în windows 8 urmând câţiva paşi simplii:
Intră în Control panel Accesează ramura hardware and sound click pe power options click pe choose what power buttons does din sidebar Observaţi că funcţia Hibernate nu se poate bifa momentan.
Cei ce nu s-au acomodat cu noul sistem de operare de la microsoft sau care pur şi simplu vor să treacă înapoi la windows 7 (sau Vista, Xp) pot consulta acest scurt tutorial de dezinstalare windows 8.
Evident că ai nevoie de două sisteme de operare pentru a-l dezinstala pe celălalt, altfel ar însemna să-ţi tai creanga de sub picioare. Totuşi, dacă Windows 8 este singurul tău sistem de operare, se poate dezinstala automat dacă instalezi un alt sistem de operare peste el de pe un CD/DVD/Stick Usb.
Multiplicity este un program ce permite controlarea a două calculatoare cu un singur mouse şi o singură tastatură, în acest fel poţi ecomisi spaţiu preţios pe birou. Nu este neapărat nevoie ca perifericile să fie Wireless aşa cum mulţi aţi crede, trebuie doar să ai două calculatoare legate la aceaşi reţea (nu neapărat conectate la internet).
Pentru a începe, trebuie să instalezi Multiplicity pe ambele calculatoare şi să setezi care este cel primar şi care-i cel secundar, apoi pentru a comuta între cele două calculator foloseşti un hotkey definit de tine.
Find Hidden este un program care găseşte şi listează toate dosarele si fişierele ascunse din calculator, nemaitrebuind să foloseşti metoda tradiţională în care faci vizibile fişierele ascunse şi cauţi manual printre sutele de foldere.
Programul este mic şi portabil dar prezintă toate opţiunile avansate de care ai nevoie:
căutare într-un anumit folder sau o anume partiţie comutare între căutare de dosare ascunse sau fişiere ascunse căutare de fişiere cu o mărime anume căutare după una sau mai multe extensii căutare de fişiere adăugate într-o perioadă de timp anume După scanarea datelor ascunse te poţi folosi de meniul click dreapta pentru o multitudine de comenzi ca mutarea, copierea, deschiderea dosarului cu pricina, căutare pe google, etc.
File Shredder este un program pentru pc care te ajută să scapi de tot de fişierele “sensibile” din calculator. Fişierele recente şterse fără un astfel de program se mai pot recupera cu softuri speciale ca Recuva, Glary Undelete sau TestDisk.
Programul se integrează în meniul contextual click dreapta, aşa că nu trebuie să te mai oboseşti să-l cauţi când ai ceva de şters. Sunt disponibili 5 altgoritmi de ştergere, cel predefinit având cel mai bun raport timp de stergere/securitate.
Pop Peeper este un client desktop cu ajutorul căruia poţi fi la curent cu ultimele emailuri primite. Programul este complet gratuit şi este compatibil cu toate serviciile populare de email care suportă protocolalele POP3 sau Imap ca Gmail, Yahoo (doar premium), Outlook (Hotmail), Mail.com sau** Exite**.
Pop Peeper are o interfţă simplă, windows-style, şi este disponibil şi în limba română dacă la instalare la selectarea limbii alegi download şi selectezi Româna.
Cauţi o metoda mai uşoară de a stinge calculatorul, alta decât cea clasică? Una dintre ele ar fi adăugarea unor butoane ca shut down, restart sau screen lock în meniul de contextual click dreapta, fiind mai accesibil aşa decât să mergi cu săgeata în colţul din dreapta-jos, să dai click pe settings, apoi pe power si abia apoi să dai de opţiunile de shut down sau restart.
Mai jos aveţi cele două variante disponibile, în stânga este varianta cu toate opţiunile una sub alta, iar în dreapta cu opţiunile ascunse sub meniul turn off options.
Core Temp este un program de monitorizat temperatura procesorului cu foarte multe opţiuni de personalizare, destinat celor care vor să fie grijulii cu calculatorul lor.
Programul va afişa în zona de notificări (system tray) temperatura procesorului. Adiţional putem avea afişată şi frecvenţa procesorului şi cât la sută din procesor e ocupat din secţiunea system tray bifând opţiunile Processor frequecy şi_ Procesor Load._
Accesând secţiunea Overgheat protection din meniul options putem activa un mesaj de alertă când procesorul atinge o temperatură setată de tine (apropo, dacă trece de 60 ar cam trebui să-ţi faci griji), alertă care se poate personaliza printr-un sunet, prin pop-up, prin deschiderea unui program la alegere, sau chiar prin stingerea/hibernarea automnată a calculatorului.
Una dintre cele mai comune probleme din yahoo messenger este accea că nu se vede scrisul atunci când tastezi. Chiar dacă nu sunt un mare împătimit al lui yahoo messenger, recunosc m-am lovit şi eu în trecut cu aceasta problemă şi am rezolvat-o relativ uşor (deşi cunosc prieteni care chiar şi-au reinstalat sistemul de operare din cauza aceasta).
Metoda 1 Închideţi yahoo messenger.
Mergeţi la Start apoi daţi click pe Run
Windows Vista, Windows 7 şi Windows 8 se pot instala direct din calculator, fără Dvd sau Stick Usb. Principalul dezavantaj este acela că nu poţi redimensiona partiţiile în timpul instalării, iar fişierele din Windows-ul precedent vor fi arhivate într-un folder Windows.Old.
Să instalezi Windows-ul făra un Dvd/Stick Usb este un lucru relativ banal dar am tot văzut pe diverse site-uri şi forumuri că multă lume nu e conştientă că lucrul ăsta este posibil, iar cei care ştiu cer instrucţiuni.
GameRanger este un program compatibil cu Windows şi Mac OS cu ajutorul căruia poţi juca cu prietenii tăi (şi nu numai) aproape orice joc care suportă Lan sau Direct IP. Jocurile predominante sunt Fifa, Call of duty 4, Seriile Command and Conquer şi Age of Empires, Warcraft 3, Stronghold şi Heroes 3. GameRanger acoperă peste 600 de jocuri, lista completă cu jocurile suportate este aici.
Descarcă şi Instalează GameRanger Accesează Www.
HotCorners este un program pentru PC care adaugă câteva funcţionalităţi utile sistemului de operare. Poţi seta ca atunci când pui săgeata de la mouse într-unul din colţuri să deschidă un program anume, să arate desktopul, să intre în stand by, să minimizeze sau să închidă fereastra curentă.
Pentru a seta aceste lucruri trebuie să deschidem HotCorners şi să alegem acţiunea dorită, respectiv colţul corespunzător. Pe lângă cele câteva acţiuni prestabilite, cu opţiunea Run poţi alege orice executabuil sau fişier din calculator.
Dacă nu puteţi rula Windows 8 sau din diverse motive preferaţi Xp, Vista sau 7-le, cu ajutorul aplicaţiei WinMetro puteţi adăuga noul meniu de Start (Metro). Noul meniu de start poate fi folosit în paralel cu cel vechi, pentru cel Metro trebuie să vă duceţi cu săgeata de la mouse în colţul din stânga-jos, iar pentru a-l deschide pe cel vechi procedaţi la fel ca înainte (fără a atinge colţul).
ArsClip este un Clipboard Manager gratuit cu multe functii utile si extrem de personalizabil. Pe scurt, de fiecare data cand copiezi o portiune de text, ArsClip memoreaza tot punandu-ti la dispozitie toate aceste lucruri prin apasarea unui Hotkey (CTRL+SHIFT+Z default).
Sus de tot (numerotate cu cifre) sunt elementele memorate recent, fiecare avand in fata un icon pentru a stii din ce aplicatie ai copiat itemul respectiv (din browser, din notepad, etc)
Virtual Clone Drive este un program gratuit pentru pc care poţi monta o imagine ISO (un cd/dvd virtual). Fie că e vorba de jocuri, filme sau chiar un sistem de operare, formatul ISO este destul de întâlnit în zilele de astăzi şi este destul de dificil să te descurci fără un astfel de program.
Programul este complet gratuit şi poate monta până la 15 imagini virtuale simultan. Simplitatea modului de folosire este un alt atu, cele câteva opţiuni ca demontarea automată a ultimei imagini sau păstrarea istoricului pentru a monta uşor imaginile din zona de notificări fiind uşor de înţeles.
SpeedyFox este un program pentru PC cu ajutorul căruia poţi micşora timpul de deschidere / închidere al lui Firefox şi Chrome cu până la 3 ori.
Ca şi în cazul sistemelor de operare, şi browerele au tendinţa de a merge din ce în ce mai greu pe măsură ce navighezi tot mai mult pe internet. În mare parte, treaba lui SpeedyFox este să defragmenteze şi să optimizeze profilul browserului, fără a şterge istoricul, logările active, cookie-urile sau orice altceva.
PC Decrapifier este un progrămel portabil (nu se instalează) de 1 mb menit să te scape de toolbaruri/addonuri şi alte chestii instalate involuntar (venite la pachet cu alte programe), dar în acelaşi timp şi un utilitar foarte bun pentru cei care vor să dezinstaleze mai multe programe dar care nu vor să piardă timpul cu fiecare în parte.
Înainte de dezinstalate trebuie să parcurci vreo 2 paşi în care eşti intrebat dacă ai un calculator nou şi dacă vrei să faci backup înainte.
Când vine vorba de programe de scris CD-uri, mulţi se duc automat cu gândul la Nero (care nici măcar nu este gratuit iar versiunea free cam lasă de dorit). Dacă acum 5-10 ani alte alternative nu prea erau, astăzi avem destule programe de scris cd-uri (sau dvd-uri) mai complexe şi mai uşor de folosit, unul dintre ele fiind CDBurnerXP
CD Burner XP este un program de inscripţionat CD-uri / DVD-uri cu o interfaţă minimalistă, total gratuit şi cu o groază de funcţii utile, printre care posibilitatea de scrie CD-uri audio sau video, creare de imagini ISO (cd bootabil) sau ştergerea datelor de pe un CD.
Dacă obişnuiţi să jucaţi jocuri multiplayer cred că sunteţi familiarizaţi cu termenul de ping/lag şi cu consecinţele lui. Cu un ping de peste 100-150 începe să se observe o mică decalare între timpul în care apeşi o tastă şi cel în care este executată comanda dorită, plus că în unele jocuri online chiar poţi primi kick automat dacă ai ping prea mare.
Un utilitar care diminuează această problemă este Leatrix Latency Fix.
Google Desktop şi Yahoo Widgets făceau o treaba destul de bună în plasarea la felul de gadgeturi pe desktop dar din păcate ambele au fost închise. Am vorbit acum ceva vreme despre RainMeter iar acum este timpul este timpul să aducem în discuţie o altă alternativă demnă de luat în seamă, şi anume XWidget.
Xvidget este un utilitar care permite adăugarea pe desktop a unor Gadgeturi / Widgeturi cum ar fi ceasuri, calendare, vremea, informaţii despre calculator, carneţel pentru notiţe, liste cu lucruri de făcut, player audio, email, feed rss, căsuţe de căutare şi multe altele (335 la număr).
Când descărcam filme / seriale de pe diverse site-uri folosind un client bittorrent, uneori fișierele video sunt arhivate în mai multe parți. Aceste fișiere au extensia .rar și/sau .r01 – .r99. Pentru a vedea fișierele video, trebuie să le dezarhivăm înainte, ceea ce nu este foarte distractiv. Nimănui nu îi place sa se uite la monitor și să aștepte ca PC-ul să facă ceva sau să tină două copii ale aceluiaşi fişier.
HJ-Split este un program pentru PC care poate separa şi uni un fişier mai mare, fiind foarte util pentru cei care vor să copieze filme sau jocuri care nu încap pe un CD. Programul are doar 200 de kb şi este portabil, aşa că puteţi să-l strecuraţi uşor pe CD/DVD/Stick USB pentru ca destinatarul să poată uni fişierul despărţit în bucăţi.
Cum desparţi un fişier în bucăţi Alege opţiunea Split.
Dacă vrei să testezi un sistem nou de operare şi nu vrei să renunţi la cel de acum ai două soluţii: dual boot (instalarea a două sisteme de operare în paralel) sau maşină virtuală.
Dual boot se face relativ uşor, doar instalezi fără să ştergi partiţia cu sistemul precedent, de preferabil pe altă partiţie. Pentru cea de-a doua soluţie avem nevoie de VMware.
VMware Player este un program gratuit cu ajutorul căruia putem instala şi rula virtual mai multe sisteme de operare pe acelaşi calculator.
Este bine ştiut că deschiderea mai multor aplicaţii în paralel pot duce la suprasolicitatrea memoriei RAM sau a procesorului, şi automat la blocarea calculatorului, iar în multe situaţii CTRL+ALT+DELETE nu ajuta cu nimic, cel putin pe Windows XP.
RAM booster este un program care poate optimiza automat memoria RAM, tot ce ai de făcut este să descarci şi să instalezi programul, atât. El va porni la startup şi va rula în fundal, eliberând memorie RAM de fiecare dată când o aplicaţie ocupă prea mult sau când toate procesele deschise ocupă cumulat mai mult de 85% din RAM.
Pe măsura ce navighezi pe internet se acumulează tot mai mult istoric, cookie-uri sau fişiere temporare care pot îngreuna browserul, fiind o difrerenţă destul de mare între modul cum funcţiona la început şi modul cum funcţionează dupa câteva sâptămâni.
IronCleaner este un program care poate mări viteza şi/sau randamentul lui Google Chrome şi a celorlalte browsere bazate pe Chromium ca Iron sau Rockmelt. Browserul tău se va comporta ca în momentul când l-ai instalat, fara să pierzi marcajele, parolele,extensiile şi logările active pe site-uri.
Browser BackUp Pro este un program gratuit cu care putem face o copie de siguranţă a datelor noastre din browser cum ar fi: parolele, cookie-urile, sesiunile, motoarele de căutare, marcajele, parolele, extensiile şi multe altele. Desigur, browserele moderne au o funcţie de sincronizare online, dar nu au atât de multe opţiuni de sincronizare câte are Browser BackUp Pro.
Cum se face backup la browsere Pentru început, alege din dreapta sus browserul la care vrei să faci backup.
Clipboard History este un program pentru pc care ţine evidenţa textelor copiate (CTRL+C) pentru a le putea insera mai târziu. Dacă clipboard-ul din Windows poate ţine în memorie decât un singur element, Clipboard Manager poate reţine 20 de texte.
După descărcare şi instalare, accesaţi iconul din taskbar ori de câte ori vreţi să inseraţi un text copiat anterior.
Alege textul pe care vrei să-l inserezi, intră în locul unde vrei să inserezi textul şi apasă CTRL+V (sau click dreapta > Paste).
Nu cred că poate fi ceva mai enervant la Windows ca acea eroare “Cannot delete ‘nume fisier’ It is being used by another person or program”. Nu ţi se oferă nicio soluţie sau vreo explicaţie, doar “nu se poate, dă-ţi singur seama”.
Unlocker este soluţia la aceste toate probleme, oferindu-ţi suport de fiecare dată când un fişier nu se lasă şters, redenumit sau mutat.
Ce face unlocker mai exact:
Dacă o sa ai o eroare ca cea de sus (şi o să ai sigur), după apăsarea butonului ok (ca altă soluţie n-ai) o să-ţi apară automat meniul din imaginea de mai jos cu Unlocker.
Pentru cei ce vor sa acceseze jocurile si aplicatiile android pe calculatoarele lor, ar trebuie sa le aduc la cunostinta ca acest lucrul este posibil prin programul Blue Stacks. Programul este momentan in beta si este foarte posibil sa intampinati erori dar asta nu vad sa fie un mare obstacol pentru cei care chiar vor sa joace/testeze jocurile pentru android.
Blue Stacks este destul de mare, ocupa cam 300 de mb si vine la pachet cu Rocket Dock, o bara de lansare rapida de unde poti lansa sau descarca jocuri.
Advance System Care a fost întodeauna unul dintre cele mai bune programe gratuite de optimizat calculatorul iar ultima versiune aduce multe îmbunătăţiri şi funcţii noi. În primul rând, utilizatorul va putea alege dintre interfaţa simplificată (simplified) şi cea avansată (expert).
In Simplified mode tot ce va trebui sa faci este să bifezi opţiunile de optimizare (malware removal, registry fix, junk files clean, defragmentare, internet boost, etc..) şi să apeşi butonul Scan.
Sunt convins că la instalarea sistemului de operare toată lumea are deja planificat ce să instaleze, programe pe care le-a mai folosit în trecut. Pentru cei care nu sunt pe deplin mulţumţi cu programele esenţiale pe care le folosesc zi de zi, am făcut o listă cu programele pe care eu le consier cele mai bune din categoria lor.
Navigare Internet Opera pentru viteză.
Firefox pentru stabilitate si extensii
Chrome pentru accesare rapidă a istoricului sau a sesiunilor de lucru
Câteva scurtături utile pentru windows 8:
Pune săgeata de la mouse în colţul din stânga jos + Click Stânga pentru a deschide meniul de start (Metro) Pune săgeata de la mouse în colţul din stânga jos + Click Dreapta pentru a accesa meniul Power User Pune săgeata de la mouse în colţul din stânga sus pentru a putea vedea şi comuta între ferestrele deschise Pune săgeata de la mouse în colţul din dreapta jos sau sus pentru a deschide Charm bar-ul Tasta windows deschide meniul de start (Metro) Tasta windows + D arată desktopul Tasta windows + Q îţi arată toate aplicaţiile instalate Tasta windows + W caută în setări Tasta windows + F caută în fişiere.
ColourSeizer este un program mic care identifică codul oricărei culori. Trebuie doar să iei săgeata în formă de mână din dreapta jos a programului si s-o plasezi peste culoarea în cauză.
Programul îţi pune la dispoziţie atât codul RGB (red green blue), HSL (hue, satuarion, lighness), HTML şi visual basic/C++. Culorile se pot adăuga la favorite în cele 18 sloturi libere printr-un singur drag&drop. In secţinea Select a colour găsiţi codurile celor mai comune culori.
Tutorialul acesta de instalare Windows 8 pas cu pas este pentru cei care vor mai multe detalii inainte sa se aventureze in instalarea noului sistem de operare de la Microsoft. Tin sa mentionez ca procesul de instalare Windows 8 este destul de asemanator cu cel din Windows 7 sau Vista, diferenta facand-o, in mare parte, cele cateva setari de intimitate de la sfarsit.
Nu s-au schimbat foarte multe de la versiunea consumer previrew (beta), desi multi cred ca sperau la renuntarea la meniul de start metro sau cel putin adaugarea mai multor functii care “sa rupa gura targului”
Gomigo este un utilitar micut care are abilitatea de a crea un meniu cu aplicatiile preferate in zona de notificari (system tray) a sistemului de operare. Principalul avantaj fata de meniul start este ca nu mai trebuie sa cauti printre o gramada de programe, plus ca de acum incolo niciun program nu va mai nu mai fi la cateva click-uri distanta.
Pentru a accesa lista de aplicatii, trebuie sa dai click pe iconul din zona de notificari.
PicTexter este un program pentru calculator cu ajutorul carui poti transforma o imagine in text (ASCII Art). Cu totii cred ca ne-am intalnit cu ele de nemumarate ori prin comentarii la diverse site-uri si banuiesc ca sunt si oameni care chiar cred ca sunt facute manual.
Pentru ca textul sa redea exact imaginea este indicat ca imaginea folosita sa fie cat mai simpla posibila, de preferabil sa aiba fundalul alb. In cazul in care fundalul nu este alb, poti alege optiunea Negative pentru a inversa fundalul cu textul.
Chiar daca in zilele noastre maijoriatea ne luam tot ce ne trebuie de pe internet, sunt convins ca mai sunt si oameni care au o gramada de cd-uri pe acasa, multe dintre ele fiind defecte sau partial defecte.
Unstoppable copier este un program pentru PC cu ajutorul caruia poti copia fisiere de pe un cd zgariat/defect. Fara un astfel de program, un fisier aflat pe partea deteriorata a cd-ului se opreste din copiere imediat, in schimb ce Unstopabble Copier incearca sa copieze cat poate de mult.
Free Video to Mp3 Convertor este un program pentru PC cu ajutorul căruia poti converti aproape orice fişier video într-unul audio. Înaintea conversiei poţi adăuga taguri iar pe lângă celebrul Mp3 poţi opta şi pentru o conversie în formatele MP4, AAC, M4A, WAV, WMA, OGG sau FLAC.
Programul este extrem de uşor de folosit, tu trebuind doar să alegi fişierul video din calculator şi eventual să setezi calitatea şi formatului audio.
Adblock Plus este o extensie pentru browser care blochează bannerele şi reclamele enervante**.** Bănuiesc că nu este nimeni încântat să îi sară în mijlocul ecranului un banner/pop-up când vrea să citească ceva, sau să-i facă cuiva plăcere să caute x-ul de închidere din 10 în 10 secunde.
Instalare Extensia se instalează în doar câteva secunde şi nu afectează performanţa browserului sau strică randarea paginilor, totul va fi ca înainte… în afara bannerelor.
Cum ultima versiune nu înseamnă neapărat că e şi cea mai bună iar alte alternative mai bune nu prea sunt, de multe ori suntem nevoiţi să folosim versiuni anterioare ale aceloraşi programe.
Cel mai bun site de acest gen este site inchis, unde ai la dispoziţie mii de programe începând de la prima versiune publică până la ultima, inclusiv versiunile de Linux şi MacOS. Nici FileHippo nu este de lepădat, având multe versiuni vechi, chiar dacă nu toate ca în cazul lui OldVersion, câştigând la capitolul simplitate şi elegantă.
Windows Explorer Tracker este un program care ţine evidenţa activităţilor uzuale din calculator cum ar fi ştergerea sau mutarea fişiereler. Pe lângă asta, programul monitorizează şi redenumirile, crearea unor noi fişiere şi foldere, modificarea fişierelor, adăugarea sau scoaterea unui stick usb.
Toate aceste date sunt foarte exacte, programul oferindu-ţi ziua, ora, minutul şi secunda când toate acestea s-au întamplat.
Windows Explorer Tracker are o interfaţă simplistă şi consumă foarte puţin când rulează în fundal, astfel prezenţa lui trecând pe neobservate.
Văzând un articol despre Soft2base la Alex, mi-am amintit că în trecut am testat şi eu un program asemănător căruia nu i-am dat prea mare importanţă la momentul acela, în mare parte pentru că eu la vremea accea scriam mai mult despre programele pe care le folosesc sau le-am folosit în trecut.
PatchMyPC este programul acela şi utilitatea lui este că găseşte actualizări la programele tale cele mai populare (nu toate).
Driver max este un program cu ajutorul căruia poţi descarca toate driverele lipsă şi/sau actualizările la zi a driverelor deja existente. Ca şi în cazul lui SlimDrivers, un program asemănător despre care am vorbit acum ceva vreme, DriverMax scanează rapid configuraţia calculatorului şi îţi găseşte driverele de care ai nevoie. În plus, programul se laudă cu o mare bază de date a driverelor care se găsesc destul de greu.
În ordine pentru a putea folosi programul, este necesar să-ţi faci un cont gratuit, apoi să-ţi verifici emailul pentru a valida contul.
Se zice că una dintre cele mai mai mari minciuni pe care ţi-o spui singur este “n-am nevoie să notez asta, o să-mi amintesc sigur” , lucru care în cazul meu s-a adeverit de multe ori. Freenote este un program cu ajutorul căruia poţi crea nişte bileţele virtuale pe desktop, bileţele pe care poţi nota diverse lucruri pe care trebuie să ţi le aminteşti.
Câteva comenzi utile: Pentru a adăuga un bileţel nou trebuie să dai dublu click pe iconul din zona de notificări Un bileţel se elimină prin opţiunea click dreapta > drop note Un bileţel se mută foarte uşor din partea superioară sau inferioară Se poate schimba mărimea şi culoarea fontului dând click pe bileţel şi alegând note settings.
Bleach Bit este un program cu o interfaţă minimalistă “windows-style” care te scapă rapid de spaţiul ocupat inutil şi de istoricul de pe internet. Principalul atu în faţa competorilor direcţi este acela că poate curăţa istoricul a în jur de 100 de aplicaţii printre care Firefox, Chrome, Opera, IE, Winrar, Java, Flash, Office, Yahoo messenger şi muuuuuulte altele.
Când bifezi o opţiune care în mod normal poate dura ceva mai mult timp, Bleach Bit te avertizează lucrul acesta pentru a ştii dinainte că procesul de curăţare va fi ceva mai lent.
Pretty run este un program pentru pc cu ajutorul caruia putem lansa orice executabil din calculator foarte rapid. Principiul de functionare este oarecum similar cu optiunile Run sau Search din Windows doar ca imediat ce tastezi doua-trei cifre o să ai deja programul pe care îl cauţi.
Pretty Run rulează la startup si se lanseaza din zona de notificari, un lucru destul de util luand in calcul ca nu mai trebuie sa minimizezi nimic pentru a ajunge la programele dorite.
Top100Files este un program portabil de 300 kb care la rulare îţi analizează calculatorul şi îţi spune care sunt cele mai mari 100 fişiere. Programul este creat în egală măsura pentru cei care sunt la limită cu spaţiul liber şi caută fişiere mari şi inutile de şters, dar si pentru care sunt au spaţiu dar doar curioşi. Pentru a găsi mai uşor fişierele, programul îţi arată destinaţia pe hard, data şi ora la care a fost creat/modificat, precum şi mărimea fişierului în biţi.
Un serviciu VPN (virtual private network) este menit să-ţi cripteze datele în timp ce navighezi pe internet şi este recomandat să folosiţi un asemenea serviciu de fiecare dată când vă conectaţi la un wi-fi public sau la o reţea wireless care nu vă aparţine. Cu câteva cunoştinţe şi cu vreo 15 minute de documentaţie pe net orice proprietar al unui wi-fi poate intra în posesia traficului al celor care se conectează la reţeaua respectivă şi vă poate fura sesiunile şi parolele unor conturi importante.
Cărţile electronice în format ePub (electronic publishing) sunt din ce în ce mai populare şi chiar dacă un ebook reader ca Nook sau Kindle este pe departe preferatul consumatorilor de ebook-uri, sunt programe gratuite pe toate platformele care pot deschide un astfel de format.
Windows şi Linux – CoolReader CoolReader este mic, portabil şi ocupă foarte puţine resurse. Pot spune că simplitatea este punctul lui forte, chiar dacă alţii ar dori să mai aibă şi un manager de ebook-uri.
Glary Utilities este un program gratuit cu ajutorul căruia putem îmbunătăţi performanţa calculatorului, curăţa registrii, şterge urmele navigării pe internet, curăţa hdd-ul de fişiere inutile, ş.a.m.d. Programul este destinat în egală măsură atât începătorilor în ale calculatoarelor care trebuie doar să apese un buton, cât şi al celor mai avansaţi care vor mai multe funcţii de menţinere ale calculatorului înghesuite în acest mic program.
De menţionat că la instalare programul înceracă să instaleze un toolbar şi să schimbe motorul de căutare, nu e un capăt e ţară dar este bine de ştiut, citiţi înainte să daţi next.
Toate navigatoarele moderne au taburi, o funcţie standard care ne ajută să sărim rapid de pe o pagină pe alta, de ce n-ar avea şi windows explorer (file explorer) aşa ceva? Ei bine, QT TabBar este un program (mai mult extensie) care poate adăuga taburi în Windows. Taburile se deschid şi se închid cu click mijloc (apăsând rotiţa scroll); să zicem că suntem în my computer şi dăm click mijloc pe D:, se va deschide un nou tab şi putem schimba de de unul pe altul.
S-a întâmplat vreodată ca după o reinstalare a sistemului de operare să realizezi că ai uitat să faci backup la salvările jocurilor preferate şi din cauza asta trebuie să începi anumite jocuri de la capăt? Chiar dacă poţi face copie de siguranţă şi manual, există o soluţie mult mai practică: GameSave Manager, program care poate face backup la toate jocurile dintr-o dată, fără să mai trebuiască să sapi prin application data sau alte locuri unde sunt ascunse salvările.
Chiar dacă driverele pentru placa video, audio (Realtek) şi eventual unul pentru modem/router sunt în majoritatea cazurilor mai mult decât suficiente, sunt o serie de alte drivere secundare care pot contribui la mai buna funcţionare a calculatorului.
SlimDrivers nu numai că poate găsi driverele lipsă, dar găseşte şi actualizări (dacă este cazul) pentru cele deja existente. Pe lângă asta, Slim Drivers are şi un mod de back-up cu care îţi poţi securiza driverele deja instalate în caz că se întâmplă ceva neaşteptat.
Fie că vrei sa te joci şi să ai o performanţă sporită sau doar vrei o reîmprospătare a resurselor pentru munca de zi cu zi ca navigatul pe net sau lucrarea cu diverse programe pc, JetBoost este soluţia ideală pentru un calculator mai rapid cu un singur click.
Programul prezintă 3 module: pentru lucrurile obisnuite (for work), pentru jocuri (for games) sau setări avansate (custom). Diferenţa dintre acestea este că sunt mai puţine procese închise în for work.
Eşti curios ce programe utilizezi cel mai des? Cel mai probabil browserul şi music playerul, dar Personal Activity Monitor face mai mult de atât, monitorizând doar aplicatiile cu care chiar lucrezi precum şi timpul de folosire.
Pentru a rula Personal Activity Monitor ai nevoie de .net FrameWork 4.0, dacă nu îl ai aplicaţia te va ghida către o pagina de unde îl poţi descărca.
Nu se contorizează timpii când un program rulează în fundal, poti avea deschise şi 20 de programe dar doar cel “focusat” va fi cronometrat, lucru destul de ingenios pe care alte programe de acest gen ca ManicTime nu-l au.
Uneori când vrem să descărcăm sau să instalăm ceva, se întâmplă să observăm că nu avem suficient spațiu pe hard disk. Dacă avem multe foldere in PC, durează ceva timp până când găsim folderele mari de care nu mai avem nevoie.
Am putea da proprietes pe fiecare folder în parte, dar durează foarte mult până când se actualizează spațiul ocupat de folder.
Din fericire, există o metodă mai bună să verifică ce foldere ocupă mult spațiu pe hard disk: programul WinDirStat.
Windows 8 are implicita optiunea de a-ti crea cont cu o adresa de email (cont de windows live), lucru util doar in cazul in care ai mai multe calculatoare si vrei sa sincronizezi diverse setari intre ele, optiunea de a-ti face cont offline fiind ghemuita jos intr-un colt la doua click-uri distanta. Tutorialul acesta se refera la modul in care poti crea mai multe conturi, numai bun pentru un calculator folosit de mai multe persoane, dar detaliile care vin dupa punctul 4 pot fi folosite si de utilizatorii care instaleaza o noua copie de Windows 8 si vor sa-si creeze un user fara o adresa de email Hotmail.
Nu stiu daca sunt sau au fost si altii in situatia mea, dar eu in Windows 8 aveam probleme cu stingerea sau restartarea calculatorului pe cai normale. Am avut destula rabdare, o data chiar am dat shut down si am plecat la masa iar la intoarcere tot nu se stinsese. Cateva zile numai de la buton am stins calculatorul pana am gasit in sfarsit solutia la problema asta.
Problema era ca am un calculator mai slab (totusi ma incadrez in cerinte) iar unele aplicatii stau mai mult timp sa se inchida (acum serios, cred ca nici daca ma duceam la culcare nu gaseam calculatorul stins a doua zi).
Windows 8, exact ca celelalte versiuni anterioare, pastreaza istoricul ultimeleor imagini deschise, melodii, filme, aplicatiii sau chiar foldere. Aceste lucruri se pot vedea in sectiunea Recent places si se pot sterge individual prin click dreapta > delete sau toate odata cu CTRL+A > delete (sau click dreapta pe Recent places apoi accesand optiunea Clear recent items list).
Aceste Recent Items sunt doar scurtaturi catre lucrurile recente facute dar sunt si oameni care nu vor ca aceste lucruri sa fie vazute sau pur si simplu nu gasesc utila aceasta functie.
Aplicatiile Metro sunt toate full screen, fara vreun buton de navigare sau optiuni, iar de fiecare data cand dam Escape (ESC) aplicatiia se minimizeaza in loc sa se inchida. Daca deschizem si inchidem , de exemplu, 3-4 aplicatii metro, ele pot fi reluate imediat daca intri in meniul de start (metro) si pui sageata de la mouse in coltul din stanga sus.
O metoda de a inchide definitiv o aplicatie metro este alt+f4, dar exista si o solutie de a inchide aplicatia cu tasta Escape, adica modul firesc pentru acest lucru.
Pentru a bloca accesul la anumite functii, utilizatorii de Windows 8 pot pune restrictii (pe langa parola) pe diverse setari de personalizare ca imposibilitatea de a schimba tema, iconurile, wallpaperul sau screen saver-ul.
Aceste mici trucuri se adreseaza strict pentru persoanele care impart calculatorul cu altcineva si care vor sa adauge un plus de securitate. Se intampla sa lasi calculatorul cateva minute pe mana altcuiva pentru ca apoi sa vezi ca desktop-ul arata ca un pom de Craciun, cu toate lucrurile schimbate.
Dupa dezactivarea animatiilor, urmatorul lucru firesc pentru a avea un calculator mai rapid este sa dezactivam efectele vizuale.
Pentru a face asta acceseaza casuta de search (tasta windows + q) si tasteaza **SystemPropertiesPerformance **apoi click Enter.
img
Din meniul performance Options bifeaza Adjust for best performance. Se vor debifa toate optiunile. Apoi bifati ultimele 3 optiuni (smooth edges of screen fonts, smooth scroll of list boxes si use drop shadows for con labels on the desktop) pentru ca fara ele textul va arata in ultimul hal.
Pentru utilizatorii de windows 8 au care au calculatoare mai vechi, este posibil ca sistemul de operare sa nu se miste atat de repede pe cum au sperat iar una din solutii pentru a indrepta asta este sa dezactivam animatiile. Animatiile sunt cam la tot pasul, de exemplu cand minimizam/maximizam o fereastra, cand deschidem/inchidem o fereastra etc..
Pentru a dezactiva animatiile trebuie sa fi pe profilul principal (administrator), apoi sa mergi in coltul dreapta al ecranului pentru a accesa meniul search.
Eşti ataşat într-atât de mult de unul sau mai multe site-uri încât vrei să fii la curent cu toate detaliile şi modificările care se petrec pe site-urile respective? Nu ma refer strict la postări, pentru asta exista feed rss, mă refer la orice schimbare minoră.
SiteDelta este o extensie pentru Firefox care te ajută să stai la curent cu toate modificările unui site. SiteDelta monitorizează orice link nou, literă, banner, logo, imagine sau oricare alt element al site-ului.
Facebook Chat este o aplicaţie facebook pentru desktop care te ajută să stai conectat cu prietenii tăi. Spre deosebire de aplicaţia oficială (facebook messenger) care este disponibilă doar pentru clienţii de Windows 7, Facebook Chat @Desktop merge şi pe versiunile mai vechi de Windows.
Programul este foarte simplu de folosit, tot ce trebuie să faci este să te loghezi cu contul de facebook (file > connect). De menţionat că username-ul este id-ul tău unic, pentru a-l afla intră pe facebook la profilul tău şi vezi id-ul unic în bara de adrese.
Reader este o extensie pentru Frefox care face articolele mult mai uşor de citit, ideea plecând de la o funcţie default din Safari (modul reader). Sunt convins că mulţi sunteţi deranjaţi de site-urile care vă bagă reclame pe gât sau de site-uri care au articolul propriu-zis înghesuit într-un colţ pentru pentru că trei sperturi din layout este ocupat de lucruri total paralele cu articolul pe care te chinui să-l citeşti.
Homestyler este un site web care îţi permite să-ţi crezi proiectezi propria casă/cameră. Totul este foarte uşor de folosit iar dacă petreci câteva minute poţi învăţa rapid de unde să iei fiecare obiect de decor în parte.
Uneltele de construit sunt grupate pe categorii după cum urmează:
build, unde putem costrui camere noi, adăuga pereţi, geamuri, uşi, scări, etc furnish, unde sunt grupate piesele de mobilier pe domeniul lor (birou, baie, bucătărie, dormitor, etc) decorate, unde putem adăuga tapete, podele, electronice landscape and outdoors, unde găsim unelete pentru afară cum ar fi copaci, plante, piscină, poteci etc.
Mulţi dintre noi lucrăm cu mai multe browsere şi din proprie experienţă pot spune că este mai accesibil să ai aceaşi organizare a marcajelor peste tot. Am vorbit acum ceva vreme despre mutarea marcajelor dintr-un browser în altul exportând/importând ca html, acum vom discuta despre o metodă mult mai uşoară, pe numele ei Transmute.
Transmute este un program care facilitează mutarea marcajelor dintr-un browser în altul cu un singur click.
Instangram este o aplicaţie o foarte cunoscută pentru iphone/andriod iar după achiziţia de către facebook a devenit şi mai populară. Aplicaţia consta în nişte efecte pe care le puteai aplica unei poze, fără a necesita vreo cunoştinţă de editare grafică.
Rollip este un site similar cu aplicţia Instangram care ne lasă să aplicăm 40 de efecte fotografiilor noastre.
Pe fiecare pagina sunt 4 efecte, putem parcurge altele cu săgeţile prev page / next page.
Dacă ai un telefon nokia s40 (telefon normal, fără sistem de operare ca symbian sau windows phone) poţi ascunde foldere cu un mic truc. Telefonul tău trebuie doar să accepte crearea de dosare noi (foldere), lucru pe care majoritatea telefoanelor nokia îl au.
Cum ascunzi folderul Fă un folder NumeFolder.jad (unde NumeFolder este un nume la alegere) şi mută în el fişierele care vrei să fie ascunse odată cu folderul. Fă un folder NumeFolder.
EZvid este un program cu interfaţă metro cu care putem face captură video, edita un video, crea un slideshow şi uploada către youtube. Modul de folosire este foarte simplu şi nu cred că poate pune în mare dificultate pe nimeni. Captură Ecran. Pentru a începe filmarea trebuie să apăsăm iconul în forma de calculator şi să aşteptăm 3 secunde.
Filmarea se face întodeauna full screen iar pentru a opri filmarea apăsăm pe pătrat.
Defragger este un program cu ajutorul căruia putem defragmenta calculatorul pentru a-l face mai rapid. Este produs Piriform, aceaşi oameni care stau în spatele unor programe ca CCleaner sau Recuva.
Programul poate defragmenta tot calculatorul, o partiţie sau un fişier individual, dar în acelaş timp dispune şi de comenzi mai avansate ca defragmentarea spaţiului liber (mai exact reorganizarea lui) sau specificarea mărimii fişierelor pentru defragmentare. Am fost client fidel Auslogics disk defrag pâna acum dar după testarea altenativelor am ajuns la concluzia că Defragger îşi merită renumele şi este într-adevăr cel mai bun şi mai complex program de defragmentare.
Marea problema cu instalarea sistemului de operare de pe Cd sau Dvd este aceea că se zgârie foarte uşor şi ne putem trezi în mijlocul procesului de instalare că nu mai putem continua. Desigur, putem da skip de câteva ori dar dacă se întâplă să fie fişiere critice sistemul de opereare va fi instabil sau mai rău, nu va porni deloc. Să nu mai vorbim de situaţile în care strici cd-ul degeaba încercând să pui sistemul de operare pe el.
Default, Windows Xp are două teme: Luna (Modern) şi Classic. Tema clasică are multe scheme de culori dar este cam demodată iar Luna are 3 scheme de culori de care ne-am plictisit cu toţii: Albastru (default), Argintiu şi Olive Green, culoarea măslinelor verzi.
Jewels – Scheme de culori
Jewels nu este o temă propriuzisă ci îmbunătăţeşte tema Luna cu încă 7 scheme de culori care arată mult mai bine şi mai stilat.
Pixel Cryptor este un program care poate cripta fişiere sau dosare iar ceea ce îl deosebeşte de celelalte programe de acest fel este faptul că foloseşte o imagine pe post de parolă. Deşi la prima vedere pare un program destul de minimalist, Pixel Cryptor foloseşte un algoritm de criptare foarte bun, ceea ce face ca datele dumneavoastră să fie în siguranţă deplină.
Criptarea este procesul prin care transformi informaţiile (datele) într-un format care nu poate fi accesat de nimeni, excepţie făcând cei care au parola/cheia de decriptare.
Game Over Free este un program gratuit care poate împiedica executarea unor programe impuse de tine. Poţi bloca oricât de multe programe vrei iar când cineva încearcă să deschidă acele programe ele vor eşua în a porni.
De ce ar vrea cineva aşa ceva şi la ce ar putea fi utilă o asemenea aplicaţie vă întrebaţi probabil. Protejezi calculatorul de persoane neatuorizate. Pot bloca browserele să nu mai stai pe net, pot bloca un joc anume sa nu-l mai joci, pot bloca winamp-ul sau foobar2000-ul să nu mai asculţi muzică, pot bloca “mess-ul”.
ManagePC este program care oferă informaţii utile despre fiecare componentă a calculatorului, destinat atât celor care vor să ştie tot ce mişcă în calculatorul lor cât şi utilizatorilor simpli. De fapt, programul este mult mai complex de atât şi este bun la multe alte lucruri.
Ce mai ştie “să facă’ programul:
poţi porni/opri servicii din sistemul de operare poţi opri procere care rulează momentan poţi vizualiza ultimele actualizări ale Windows-ului şi data instalării lor poţi vizualiza toate programele instalate, folderul în care sunt instalate, data instalării şi versiunea curentă a programelor poţi vizualiza codecurile instalate poţi vizualiza spaţiul total şi spaţiul liber pe hard poţi dezactiva itemurile de la startup poţi accesa diverse setări ascunse din windows O funcţie interesantă care merită mai mult decât doar să fie enumerată cu restul, este accea de a programa procese.
SMRcorder este un program cu ajutorul căruia poţi înregistra desktop-ul calculatorului. Sunt multe programe de genul acesta dar SMRecorder este foarte uşor de folosit, interfaţa lui fiind foarte minimalistă. Este disponibilă o captură de până la 36 de cadre pe secundă şi o calitate audio de maxim 32 de biţi.
Pentru a filma desktop-ul, deschide SMRecorde şi accesează prima opţiune (New Recording Task)
În secţiunea Capture poţi alege să filmezi tot desktop-ul sau o doar o porţiune.
**Soft4boost Update Checker este un program care verifică automat la fiecare pornire a calculatorului dacă sunt versiuni mai noi ale programelor tale. **
Chiar dacă multe aplicaţii îşi verifică singure dacă au versiuni mai noi, bănuiesc că nu deschideţi zilnic fiecare program în parte (sau după caz, se mergţi prin fila about şi sa căutaţi manual) să vedeţi dacă sunt actualizări.
Îmediat ce porneşti calculatorul, Update Checker îţi afişază o notificare cu “new updates are available” dacă sunt actualizări disponibile.
AlternativeTo.Net este un site care îţi spune care sunt cele mai bune alternative la oricare program pc, relevanţa celor mai bune programe fiind dată/decisă de utilizatorii înregistraţi.
Să zicem de exemplu ca te-ai plictisit de Winamp şi vrei o alternativă mai bună. Intrii pe AlternativeTo şi cauţi “Winamp” în căsuţa de search situată în dreapta sus a site-ului. În acest fel aflii că sunt o grămadă de playere mai mult sau mai puţin bune cum ar fi foobar2000, Aimp, iTunes sau Songbird.
Wuala este un serviciu de stocare online asemănător cu Google Drive sau DropBox. Programul este cross-platform (Windows, Mac, Linux, iOS şi Android) şi se laudă cu o securitate sporită a datelor tale.
Iniţial ai 5 GB spaţiu gratuit (la fel ca gDrive) dar dacă te înregistrezi cu linkul meu de referal (sau al oricărui alt user Wuala) primeşti 1 GB în plus. Spaţiul se poate mări şi prin metode non-premium cum ar fi diverse coduri promoţionale, sau invitarea altor persoane (250 mb pentru fiecare user, 3 GB maxim).
Format Factory este unul dintre acele programe bune la multe lucruri care este bine să-l ai tot timpul instalat în calculator. Vorbim despre un program de convertit universal, care poate converti imagini, muzică şi filme.
Format Factory poate converti în/din:
Video din orice format video în dispozitiv mobil (alegi un telefon din listă) din orice format video în **MP4 ** din orice format video în AVI din orice format video în 3GP din orice format video în RMVB din orice format video în GIF (da, aţi auzit bine) Audio din orice format audio în Mp3 din orice format audio în WMA (loseless) din orice format audio în FLAC (loseless) din orice format audio în AAC din orice format audio în MMF din orice format audio în AMR din orice format audio în AMR Poze din orice tip de imagine în JPG/JPEG din orice tip de imagine în **PNG ** din orice tip de imagine în ICO din orice tip de imagine în BMP din orice tip de imagine în **GIF ** din orice tip de imagine în **TIF ** Alte formate DVD în orice format Video Cd cu muzică (CD audio) în orice format audio DVD/CD în ISP/CSO ISo în CSO Cum convertim Procedeul este simplu şi intuitiv, mai ales că este şi în limba română.
Tuturor ni se întâmplă să ne ” îngheţe” calculatorul iar după ritualul de alt+tab, windows key sau ctrl+alt+delete nu se întâmplă nimic ne mai rămân două alternative: ori ne uitam la el secunde în şir ori îi dăm restart. Lucrul ăsta se întâmplă de cele mai multe ori din cauza suprasolicitării procesorului. În Windows Vista, 7 şi 8 lucrurile astea se întâmplă mai rar dar în Xp nu este om care să nu fi întâmplinat astfel de probleme măcar o dată pe săptămână.
EraserDrop este un program care poate şterge definitiv un fişier (wipe). Ştergerea definitivă înseamnă că acel fişier nu se mai poate recupera cu programe ca Recuva, Glary Undelete sau Pandora Recovery, este ca si cum acel fişier n-ar fi existat niciodsată în calculator.
Programul este similar cu Eraser, diferenţa fiind că EraserDrop este destinat ştergerii rapide, pe când Eraser era un program ceva mai complex cu care puteai automatiza ştergerea fişierelor .
Flip PDF to Word este un program pentru PC care poate converti un fişier în format .PDF într-un document de tip Word. Principalele motive pentru care cineva ar dori o astfel de conversie ar fi acelea că poate doreşti să-l mai editezi sau poate că vrei să-l trimiţi către un device care gestionează mai bine documentele Word.
Să ne înţelegem bine de la început, niciun program de pe lumea asta nu poate converti o revistă scanată sau ceva de genul într-un document text.
Windows 8 urmează să se lanseze în 5 luni şi multă lume speră să fie total schimbat de dezamăgirea care a fost versiunea beta (consumer preview). Cea mai supăratoare “noutate” din beta a fost skin-ul Metro pe care nimeni nu dădea doi bani, dar care totuşi nu se putea dezactiva, fiind nevoiţi să-l vedem şi să-l folosim în fiecare zi.
Windows 8 transformation pack este un program-skin care oferă o interfaţă asemănătoare Windows 8 pentru Windows Xp, Vista şi 7.
**Usb Flash security este un program care poate proteja stick-ul tău USB cu o parolă pentru a-l feri de persoanele neautorizate. **
Programul se instalează pe stick, un lucru foarte bun daca stăm să ne gândim, pentru că nu avem nevoie decât de parolă pentru a decripta şi accesa datele. Metoda de criptare este AES (AES256bit) recunoscută pentru rapiditate şi securitate spotită. Decriptarea se face aproape instant, la citirea stick-ului.
Dexpot este un program care permite adăugarea mai multor desktop-uri virtuale. Dacă aţi încercat măcar odată Linux Ubuntu ştiţi despre ce este vorba: 4 desktop-uri care se pot schimba rapid cu un hotkey, în acest fel evitând aglomererea şi facilitând gestionarea rapidă a mai multor procese (programe) simultan.
Cu Dexpot, fiecare desktop se poate personaliza cu un wallpaper diferit, rezoluţii diferite, iconuri diferite, programe diferite, programe care pornesc odată cu Windows-ul, şi multe altele.
Geek Unninstaller este un client portabil de dezinstalare programe, similar în funcţionalitate cu Revo Unninstaller. La deschidere poţi vizualiza fiecare program instalat în calculator, însoţit de mărimea lui şi data instalării. Un lucru pe care Revo sau alt program de dezinstalare nu-l are este posibilitatea de a dezinstala individual update-urile unui program anume.
Pe lângă opţiunea de dezinstalare, programul mai prezintă şi:
instalation folder care deschide folderul în care este instalat programul respectiv program homepage care îţi deschide în browser pagina producătorului, foarte util când nu stii exact despre ce program este vorba google for este similar cu program homepage, dar în schimb să intre pe pagina producătorului, caută pe google numele programului registry entry te lasă să vizualizezi ce registrii instalaţi are programul respectiv.
Într-o postare anterioară am vorbit despre Free Hide Folder, un program care putea să ascundă orice folder din calculator. Tot despre un program asemănător o să vobim şi astăzi, doar că de data asta unul mai serios şi în acelaş timp mai uşor de folosit.
Wize Folder Hider este numele programului, iar la prima lui pornire sunteţi invitaţi să setaţi o parolă cu care ulterior puteţi accesa programul pentru a face folderele sau fişierele vizibile din nou.
Recent mai toate browserele au renunţat la meniurile windows-style şi au ascuns opţiunile file, edit, view, history etc.. sub un singur meniu. Aşa a ajuns lista de taburi sus de tot, pe acceaşi linie cu butoanele de închidere sau minimizare, economisind spaţiu preţios care chiar se simte pe sistemele wide.
Astăzi o să vă arăt un mic truc în care puteţi rămâne cu doar două rânduri în firefox, adăugând marcajele în bara de adrese.
7-PDF Website Converter este un program pentru PC care are abilitatea de a converti orice pagina web într-un document PDF. În acest fel îţi poţi asigura că ai ce citi când nu ai o conexiune la internet, poţi folosi acea pagina într-o prezentare, sau de ce nu, poţi salva pagini pentru a le citi mai târziu pe telefon.
Programul este foarte uşor de folosit, tot ce trebuie să faci este să intri în pagina pe care doreşti s-o faci PDF şi să copiezi link-ul din bara de adrese.
Slim Cleaner este un program gratuit care optimizează calculatorul, eliminând fişierele inutile. Nu pot să nu îl compar cu CCleaner, cel mai “renumit” program de acest gen, dar nici nu pot spune că îi este inferior. Până la urmă este vorba doar de ştergere, nu prea văd cum aş putea găsi un criteriu de departajare.
Cleaner este funcţia principală care şterge fişierele temporare. Mergi pe fiecare filă pentru a bifa sau debifa fişiere pentru ştergere.
Startup Master şi Autoruns sunt două programe cu ajutorul cărora poţi îmbunătăţi viteza de pornire a calculatorului prin ştergerea programelor şi registrilor care pornesc la StartUp.
Startup Master este un program simplu de folosit care poate şterge (secţiunea delete) sau amâna (secţiunea delay) un program de la startup. Când porneşti calculatorul ştii bine că el nu este funcţional câteva secunde bune, asta din cauza programelor care se încarcă la startup. Amânând un program, el va porni automat la câteva minute în timp ce tu eşti deja în browser cu 10 taburi deschise sau ceva de genul.
JD’s Auto Speed Tester este la bază un program care îţi spune care este viteza ta de internet (download, upload, ping şi procentajul traficului care ajunge mai greu la destinaţie din cauză că folosiţi mai mulţi aceeaşi bandă). De fapt el face mult mai mult de atât, rulând în fundal şi măsurând traficul în fiecare oră. În acest fel, poţi revizui traficul pe o perioadă mai mare de timp ca zile, săptămâni sau chiar luni.
Întodeauna este util să ştii informaţiile tehnice ale calculatorului tau. Cele mai bune programe de acest gen sunt Cpu-Z si Gpu-Z dar şi programe ca Everest sau PC wizard îşi fac treaba bine.
Cpu-Z este un program gratuit care îţi dă informaţii detaliate despre componentele calculatorului. Poţi afla numele şi seria procesorului, date despre placa de bază, informaţii despre bios, date despre rami, placa video precum şi despre versiunea de direct X.
Soluto este un program care te ajută să-ţi optimizezi calculatorul. După o analiză scurtă a calculatorului tău, Soluto îţi poate recomanda update-uri la programele instalate, ce programe inutile să scoţi de la start-up, şi de asemenea îţi dă detalii despre componenta de hardware cum ar fi temperatura, spaţiul liber, ramii ş.a.m.d. Soluto este foarte prietenos cu utilizatorul, fiind foarte uşor de utilizat de oricine.
Pentru a descărca ai nevoie de un cont.
Sunt convins că mulţi dintre noi suntem deranjaţi de diferenţele de volum dintre două melodii consecutive. Este chiar frustrant când o melodie se aude normal iar următoatea aproape că te asurzeşte, sau când o melodie se aude atât de încet încât trebuie să ridici volumul.
Mp3gain este un program care normalizează volumul oricărei melodii. Nu normalizează o melodie în funcţie de melodia precedentă, ci analizează nivelul de zgomot pentru a schimba volumul melodiei la nivelul optim pentru urechile noastre.
Fiecare fişier (muzică, imagini, filme, documente text etc..) sau folder are o dată când a fost creat, modificat sau accesat. NewFileTime este un program portabil de 50 de kb cu care putem modifica aceste date, din diferite motive. Cea mai uşoară cale să aflăm aceste detalii este să accesăm fila proprietăţi.
Schimbarea datei este un lucru foarte simplu:
1. Adaugă fişierul/fişierele cu pricina cu drag-and-drop
**2. **Modifică data şi ora dorită în secţiunile date modified, date created şi date accessed
Facebook Messenger este un client de mesagerie instant. Dacă pe partea de reţele sociale facebook nu mai are rival de mai bine de 3 ani, la messenger mai are de tras pentru a concura cu ICQ, Yahoo Messenger sau Skype. Chiar şi-aşa, cred că mulţi dintre noi avem mai mulţi prieteni din viaţa reală pe facebook decât pe Yahoo Messenger sau oricare alt serviciu de IM (mesagerie instant).
Cu facebook messenger eşti conectat tot timpul cu prietenii tăi, fără a fi nevoie să verifici în permanenţă ce fac ei.
Mp3tag este cel mai bun program de modificat tagurile melodiilor. Programul este unul foarte puternic, permiţând modificarea mai multor melodii cu un singur click, precum şi o serie de acţiuni (bind-uri) cu care poţi automatiza multe lucruri.
Mp3tag poate modifica tagurile următoarelor formate audio: AAC, FLAC, APE, MP3, MP4, MPC, OGG, OFR, OFS, SPX, TAK, TTA, WMA, WV
Adăugare melodii în Mp3tag pentru prelucreare Pentru a prelucra melodiile ele trebuiesc mai întâi adaugate în Mp3tag, lucru care se face în două metode:
Folder colorizer este un program care îţi personalizează folderele din calculator, colorându-le. În acest fel, poţi da fiecărui folder un aspect distinct printr-un singur click, nemaifiind nevoie să sapi după iconuri.
Programul este gratuit dar pentru a-l activa este necesar să scrieţi adresa de email şi să lăsaţi bifată opţiunea că pot să-ţi spameze emailul când au ei chef. Normal că am băgat o adresă de email la întâmplare, nu este obligatoriu să activezi linkul de pe email.
Classicshell este un program care modifică meniul de start din windows Vista, 7 şi 8. Organizarea meniului de start este diferită în versiunile noi de Windows, de exemplu, în Xp când dai click pe all programs deschide un meniu pe mai multe coloane în genul meniului din click dreapta, iar în vista sau 7 când dai click pe all programs se deschid ferestrele peste acea coloană.
După ce vei instala Classic Shell meniul de start va fi mult mai usor de accesat.
TheAeroClock este un ceas pentru calculatorul tău care se îmbină perfect cu desktopul tău dând impresia că face parte din wallpaper. Chiar dacă numele Aero vă duce cu gândul la versiunile noi de Windows, TheAeroClock rulează şi pe Xp, 2000 sau Millenium.
Ceasul analog se poate personaliza în mai multe feluri: se poate redimensiona după bunul plac, se poate seta transparenţa şi poţi alege dintre mai multe skinuri. De asemenea, se poate fixa pentru a nu putea click pe el sau se poate seta să pornească odată cu Windows-ul.
După ce (re)instalezi Windows-ul trebuie să bagi iar zeci de programe, programe care durează ceva timp să le descarci şi să le instalezi pe fiecare în parte.
Cu Ninite acest lucru este posibil făra nici un efort. Tot ceea ce trebuie să faci este să intri pe Ninite.com şi să selectezi programele de care ai nevoie. Nu este nevoie de niciun cont. Programele sunt aranjate pe categorii iar pentru a te scuti de liste lungi de mii de programe, Ninite conţine doar cele mai bune programe din domeniul lor, 80 în total.
RainMeter este o suită de gadgeturi pentru desktopul tău şi unul dintre cele mai populare programe de acest gen.
Mulţi utilizatori de Xp sunt probabil invidioşi pe gadgeturile native din Windows 7 dar cu RainMeter nu mai este cazul. Se pot adăuga gadgeturi ca feed-uri rss, căsuţă de căutare google, gadget de dată şi oră, gadget pentru a monitoriza consumul de rami şi procesor, gadget care afişază traficul de internet, vremea, şi aşa mai departe.
Te-ai întrebat vreodată cât timp foloseşti fiecare aplicaţie în parte? ManicTime este un program de monitorizat calculatorul care ţine evidenţa fiecărei apliaţii sau site vizitat. Poţi vedea exact data, ora, minutul şi durata când ai deschis sau închis fiecare aplicaţie în parte cu condiţia ca ManicTime să ruleze în fundal.
Există şi un mod stealth pentru a rula invizibil şi a monitoriza ce se întâmplă cu calculatorul tău când e pe mâna altcuiva, dar şi modul free este foarte bun pentru asta pentru că mulţi nu o să bage în seamă iconul din zona de notificări.
După programul care îţi arată cât de rapid poţi să citesti a venit rândul să aflăm şi cât de rapid putem tasta. Aici diversitatea este mare iar după recomandările unui comentator lista s-a făcut şi mai mare. Cele mai importante programe şi aplicaţii online de acest gen sunt:
Typing Master este un program foarte bun care are are un set de texte care trebuie terminate în limita a 10 minute. Programul are de asemenea şi o serie de jocuri amuzante menite să-ţi mărească reflexele.
Monitor Brightless Reducer este un progrămel de 50 de kb care vine în ajutorul acelor care nu mai pot ajusta luminozitatea monitorului din cauză că nu mai merg butoanele.
Eu sunt în aceeaşi situaţie, am un monitor LCD Samsung SyncMaster 720n şi nu îmi mai merge butonul care reduce din luminozitate aşa că am început să caut alte soluţii. Soluţia se cheamă Monitor Brightless Reducer (sau MonitorScreen) şi este un program care mănâncă doar 15 mb de rami şi ocupă doar 50 de kb pe hard.
La un moment dat, un program care stinge sau restartează calculatorul la o perioada de timp setată de noi chiar este foarte util dacă ştii să profiţi de avantajele lui. Se întâmplă de multe ori să vrei să pleci de la calculator dar să mai ai ceva de descărcat/scanat/defragmentat, sau poate că vrei să faci o farsă cuiva pentru a-l ţine la distanţă de calculatorul tău.
Cel mai bun şi uşor de folosit program de genul acesta este PC Sleep.
V-aţi plictisit se search-ul default din windows care este greoi şi funcţiuonează în mai mulţi paşi? neoSearch este un propriul motor de căutare local, găseşte instant orice fişier din calculatorul tău sau reţeaua de calculatoare. Principiul de funcţionare este similar cu cel după Google.com, cauţi ceva şi pe măsura ce tastezi îţi apar sugestii de căutare.
La prima deschidere trebuie să scanaţi toate fisierele pentru o indexare mai rapidă. Durează în jur de 1 minut, depinde de mărimea hardului.
Te-ai întrebat vreodată câte cuvinte poţi citi pe minut? Speed Reading este un program care măsoară care este viteza cu care poţi citi iar acest lucru se face printr-o tehnică simplă şi exactă. Doar 1% din populaţie poate citi mai rapid de 1000 de cuvinte pe minut, nu eşti curios să afli dacă eşti unul dintre el? Bineînţeles că eşti.
De fiecare dată când deschizi Speed Readng o să vezi un mesaj în care îţi spune că un om în medie poate să citească 200 de cuvinte pe minut iar mai jos ai două opţiuni: use this source şi choose source.
Echofon este o un client pentru twiter care are o interfaţă simplă, se mişcă foarte bine şi consumă puţine resurse. Programul a fost până acum exclusiv pentru smartphonuri, apoi o extensie pentru firefox şi într-un final a venit şi pe Windows. Echofon este o alternativă la cel mai popular client de twitter, TwitDeck, dar nu are nimic în comun cu el. Principala calitate este accea că poţi derula foarte rapid printre “ciripeli”
Un calculator merge tot mai greu pe măsură ce instalezi tot mai multe programe, copiezi sau muţi fişiere noi sau chiar prin simpla navigare pe internet. Speed It Up Free este un program care îţi face calculatorul să meargă mai repede.
Programul are 3 mari secţiuni:** Speed it up**,** Internet Cleanup** şi** HardDisk SpeadUp**
– Speed It Up. Funcţia principală care dă şi numele programului (în trecut numindu-se SpeedUp 3x). Aici programul o să repare/optimizeze cât poate de mult.
Programele din ziua de azi, aparent gratuite, apelează la tot felul de metode şi trucuri pentru a face profit. Gratuit pentru mine înseamnă un program care nu mă stresează să cumpăr versiunea full, nu îmi bagă pe gât alte programe şi toolbaruri, şi cel mai important, nu se face “comod” pe hard de parcă este singurul program de care am nevoie şi “ştie el ce e mai bine pentru mine”.
Recuva este unul dintre cele mai bune programe de recuperat fişierele şterse. Este mic, uşor de folosit, îşi face treaba bine şi este disponibil şi în Limba Română.
Programul te va ghida pas cu pas pentru a găsi foarte uşor ceea ce vrei să recuperezi aşa că nu o să conteze dacă nu ai deloc cunoştinţe despre aşa ceva.
Dar… am şters totul. Chiar şi din Recycle Bin Când ştergi ceva nu este şters definitiv ci stă ascuns pe hard.
Lipsa butonului de start din Windows 8 beta n-a fost un lucru tocmai apreciat de utilizatori, asta ca să nu mai vorbim de interfaţa metro inutilă sistemelor care nu au touch screen sau de instabilitatea noului sistem de operare.
Pentru a adăuga butonul de start este nevoie de un program (Start8) făcut de aceiaşi autori care au făcut Fences sau ObjectDock, programe despre care am vorbit zilele trecute.
Noul meniu start este o combinaţie a meniului din windows 7 cu cel din windows 8 ( mai mult windows 8 ) dar în rest va fi doar o scurtătură către noua facilitate gândită de Microsoft în care trebuie să pui săgeata în colţul din stânga jos pentru a accesa meniul start.
QuickLaunch-ul în Windows este spaţiul acela din stânga jos unde adaugi câteva scurtături la programele folosite mai des. Mac OS are si el o chestie numita tot QuickLaunch dar care, să recunoaştem, este mult mai *“cool”, mai *util şi mai arătos decât cel din Windows. Numai animaţia aia când treci săgeata de la mouse peste iconuri te face să fii invidios că nu ai un Mac.
ObjectDock este un program pentru windows (gratuit) care îţi aduce Quick-Launch-ul de pe Mac OS.
Fences este o aplicaţie care te ajută să ai un desktop mai ordonat prin simplul fapt că grupează iconurile pe mai multe categorii.
Cum creăm un grup nou. Grupul de iconuri (“gard” sună prea nasol) se crează foarte uşor, tot ce trebuie să faci este să ţii apăsat click dreapta şi să trasezi un dreptunghi. Apoi va trebui să-i dai un nume şi gata, ai un grup nou.
Adăugarea de iconuri/obiecte într-un grup.
OverWolf este un program gratuit pentru Windows care te lasă să deschzi un browser, un client de chat sau un widget de reţea socială/email în timp ce te joci.
Clientul este compatibil cu foarte multe jocuri şi periodic se adaugă suport pentru jocuri noi. Lista jocurilor suportate de OverWolf.
Am deschis şi eu un browser şi un widget facebook peste League of Legends şi chiar a mers ok. Se poate seta transparenţa pentru a fi atent şi la joc si la net în acelaş timp.
După gesturile de mouse, o altă extensie care (după parerea mea) nu ar trebui să lipsească din niciun browser este aceea de a mări o imagine fară a da click pe ea. În toate cele 3 browsere importante avem una sau mai multe extensii care fac asta.
Mozilla Firefox Observaţi în imaginea de mai jos cum arată poza originală şi cum arată poza după ce am pus săgeata de la mouse peste ea.
Sumatra PDF este un cititor de PDF-uri** **care ocupă foarte puţin spaţiu şi resurse dar în acelaş timp este şi foarte puternic. Tot aici este recomandat să bifaţi toate cele 3 câmpuri pentru că sunt cu adevărat utile. Opţiunea de a instala automat plugin în opera, chrome si firefox este genială, în acest fel veţi putea citi PDF-uri direct din browser fără a le descărca, ca să nu mai zic că face de râs toate extensiile din browser care fac acelaş lucru.
Câteva setări simple sau trucuri pentru pentru a exploata potenţialul maxim al unui Monitor LCD (liquid crystal display):
Foloseşte rezoluţia nativă şi rata de refresh corectă. Dacă monitorul tău LCD are rezoluţia nativă de 1280×1024 şi tu foloseşti o rezoluţie mai mică calitatea imaginii este semnificativ mai proastă. Uită-te pe cutia lcd-ului ce rezoluţie şi rată de refresh are iar apoi schimbă-le din click drepta > properties > settings. Aici fii sigur că colour quality este setat pe Highest.
Cu gesturile de mouse poţi naviga mai repede pe internet deoarece nu mai trebuie să cauţi butonul de back, butonul de a închide o pagină sau butonul care deschide un tab nou. Opera este singurul browser care are gesturi de mouse dar şi la celelalte browsere se pot activa cu o extensie.
Gesturi de mouse în Opera. Din versiunea 11 sunt activate automat. Ţine apăsat click dreapta şi o să vezi un meniu, asta-i doar aşa ca să vezi ce face fiecare gest, nu trebuie să vezi meniul ăla de fiecare dată.
Nu, nu dăm click dreapta pe folder, intrăm în properties şi-l ascundem, asta-i pentru amatori. Dacă facem asta se poate depista usor folderul făcând fişierele ascunse vizibile.
Free Hide Folder este un progrămel care face treaba asta mult mai elegant şi practic, ascunzând şi făcănd vizibil un folder doar cu o parola universală setată de tine.
Descărcăm, instalăm şi setăm parola. Parola se poate schimba oricând pe parcurs mergând la edit > set password (bineânţeles, doar după ce bagi parola veche)
Disk Defrag Screensaver este un screensaver şi în acelaş un program de defragmentat care îţi face calculatorul să se mişte mai bine. Când calculatorul este idle (neatins) câteva minute intră automat screensaver-ul, ce-ar fi dacă screensaverul tău ar mai şi face ceva util în timp ce tu nu eşti la calculator?
Descarci screensaver-ul, instalezi şi îl setezi să intre la un interval mai scurt, gen un minut sau două.
Click apply, ok şi fă-i proba.
Titlul este destul de sugestiv. Acuma nu vă aşteptaţi la cine ştie ce grafică, sunt programe light sau umpic mai vechi care fac un lucru simplu şi atât.
Capster. Multe programe se bagă la start-up singure dar la unele chiar este greu să găseşti opţiunea să pornească odată cu windowsnul. Cu capster orice se poate băga la startup chiar si un joc sau un browser.
OffByOne. Un browser text pentru cei nostalgici cu grafiă de Windows 95.
Funcţia system restore te ajută să readuci Windows-ul la setările anterioare când ceva merge prost, dar pe Xp cel puţin această funcţie este aproape inutilă, în ani de zile n-am folosit aşa ceva nici măcar odată. Ştii când îţi dă blue screen şi la restart te pune să alegi start normally, last known good configuration şi safe mode? Last known good configuration este funcţia dependentă de System restore dar să fim serioşi, de fiecare dată merge din prima sau a doua oară start normally.
BatteryCare este un program care te ajută la mai buna monitorizare a acumulatorului prin diferite statistici, precum şi calibrarea acestuia. Programul îţi spune cât mai are laptopul până rămâne fără baterie (nimic nou pănă aici), temperatura procesorului şi a Hard Disk-ului, un mod battery pentru a opri procesele inutile.
Calibrare Ce mai interesantă şi utilă funcţie pe departe. Ştiim cu toţii că bateria se deteriorează şi ţine din ce în ce mai puţin pe măsura ce timpul trece.
4sync este un client de Windows,Mac,Linux, tabletă şi smartphone cu ajutorul căruia putem stoca gratuit si legal fişiere în cloud (pe internet) pentru a le accesa oriunde ne aflăm cu un email şi o parolă. 4sync este asemănător cu dropbox dar 4sync oferă 15 GB gratis faţă de 2 cât oferă dropbox.
Descărcăm, pornim installerul şi alegem funcţia custom pentru a debifa toolbarurile care se instalează automat.
Am terminat cu instalarea, acum 4sync este gata de prima pornire.
Windows Live Writer este un program de scris articole pe blogul personal şi este prima mea alegere când vine vorba de scris şi publicat articole.
Ce îl face atât de special este că ai totul la îndemână si poţi previzualiza în timp ce scrii cu exact aceeaş temă de pe blogul tău. Totul se face offline şi de accea toate funcţiile se pot accesa instant şi mult mai uşor decât editorul din browser.
Un program de redimensionat partiţii foarte uşor de folosit este MiniTool Partition Wizard. Am redimensionat ieri C: deoarece nu aveam loc să instalez Windows 8, iar după 24 de ore în care am văzut că nu este bun de nimic am băgat Xp-ul înapoi şi am rămas cu prea mult spaţiu în C: (la un hard de 80 nu prea îţi permiţi spaţiu irosit degeaba) şi vreau să mut iar vreo 8 gb înapoi în D:.
Metoda 1: Simplă dar incomodă Setezi din dreapta din language pa RO îar tastele [ ] ; ’ devin ă â ş ţ. De ce incomod? pentru că se decaleză semnele de punctuaţie şi nu ntodeauna nimereşti care simbol este pentru ă şi care pentru ţ.
Metoda 2: Mult mai avantajoasă Sau motivul principal pentru care am făcut postarea asta. Descărcaţi acest mic setup făcut de cei de la Diacritice.ro şi instalaţi-l.
Am vorbit acum câteva zile despre programe de ediatat poze online, 10 la număr, acum vom vorbi despre Photoscape, un program de editat poze cu un foarte bun raport simplitate-caracteristici. Photoscape este foarte uşor de folosit, nu ai nevoie de niciun skill, conţinând suficiend de multe caracteristici pentru a fi foarte util chiar dacă aparent pare făcut pentru copii.
Caracteristici de bază / “efecte” Se ia una bucată imagine. Ce pot modifica la ea cu Photoscape?
A venit şi 29 februarie iar Windows 8 consumer preview (beta) este gata de download gratis, fiind valabil 30 de zile pentru testare cum a fost şi în cazul 7 sau Vista. Dacă nu vrei să strici ceva la configuraţia acutală poţi încerca dual boot sau poţi încerca Windows 8 beta pe VirtualBox. Versiunea finală este programată pentru luna octombrie a anului acesta.
Cerinţe minime Windows 8 Pe scurt: Windows 8 consumă mai puţin decât windows 7 iar cerinţele de sistem sunt, aşa cum aţi ghicit, mai mici
CCleaner este un program de optimizat PC-ul prin simplul fapt că ne scapă de toate fişierele inutile care ocupă spaţiul degeaba. Britanicii de la Piriform fac o treabă foarte bună, făcând din CCleaner unul dintre cele mai bune programe de acest fel.
Interfaţa este foarte plăcută, fiind foarte uşor să îţi dai seama ce şi cum. Funcţia principala este Cleaner (curăţare) care scanează şi şterge istoric din browser, cookieiri, backup-ul lui windows updates, coşul de gunoi, şi alte fişiere temporare.
Pidgin este un client de mesagerie instant asemănător la interfaţă cu yahoo messenger dar net superior la capitolul dotări. Resursele consumate de pidgin sunt aproape inexistente, minimizat pidgin ocupând mai puţin decăt 3 sferturi din procesele din windows task manager (vreo 3 mb).
Toate conturile la un loc Majoritatea românilor au mai multe conturi pe site-urile de mesagerie instant iar cu pidgin poţi conecta toate conturile la un loc. Unii prieteni sunt pe yahoo “mess” messenger, alţii pe facebook iar alţi poate sunt pe skype, pidgin ajutându-te sa ţii legătura cu ei mult mai usor.
Mulţi dintre noi folosim mai mult de un singur browser, unul default şi incă unu-două secundare. De multe ori mi s-a întâmplat să intru pe net cu unul din browserele secundare şi să-mi lipsească marcajele din cel principal, aşa că mi-am importat toate marcajele din Opera în Firefox şi Chrome. În tutorialul de astăzi o să vă arăt cum să imporţi/exporţi marcajele dintr-un browser în altul în 2 paşi simpli.
Revo Uninstaller este cel mai bun client de dezinstalare programe, fiind mult mai eficient decât dezinstalarea clasică deoarece te scapă definitiv de toate urmele programului respectiv. Îl folosesc de mult timp şi este unul dintre putinele programe fără de care nu pot să mă lipsesc.
Dacă dezinstalezi prin metoda clasică (sau din control panel) nu faci decât sa scapi de programul propriu-zis, registrii şi alte date stocate (temporary files) rămân, Revo scapându-te de toate acestea.