Programe PC

Descarca programe PC gratuite.

Program de monitorizat temperatura procesorului


Core Temp este un program de monitorizat temperatura procesorului cu foarte multe opţiuni de personalizare, destinat celor care vor să fie grijulii cu calculatorul lor.

img

 

Programul va afişa în zona de notificări (system tray) temperatura procesorului. Adiţional putem avea afişată şi frecvenţa procesorului şi cât la sută din procesor e ocupat din secţiunea system tray bifând opţiunile Processor frequecy şi_ Procesor Load._

img

Accesând secţiunea Overgheat protection din meniul options putem activa un mesaj de alertă când procesorul atinge o temperatură setată de tine (apropo, dacă trece de 60 ar cam trebui să-ţi faci griji), alertă care se poate personaliza printr-un sunet, prin pop-up, prin deschiderea unui program la alegere, sau chiar prin stingerea/hibernarea automnată a calculatorului.

img

Desigur, se poate trăi şi fără un astfel de program, Core Temp fiind destinat în mare parte celor care au probleme cu încălzirea calculatorului sau celor care au făcut overclock.

Descarcă CoreTemp

 

 

Tags: core temp frecventa procesor monitorizare temperatura procesor temperatura calculator