Firemin - Program care micşorează consumul de resurse in Mozilla Firefox
Una dintre cele mai mari probleme ale lui Firefox este consumul mare de memorie, lucru care, chiar şi după o versiune nouă odată la 6 săptămâni, nu pare a fi o prioritate pentru cei de la Mozilla. Din fericire, există un progrămel portabil numit Firemin care face o treabă excelentă în limitarea resurselor maxime pe care le poate consuma Mozilla Firefox.
Descarcă şi dezarhivează programul, apoi rulează executabilul. Fă click dreapta pe iconul din zona de notificări şi alege **Options.
**
Aici poţi ajusta limita maximă de memorie RAM pe care vrei s-o consume Mozilla Firefox, undeva între o treime şi o jumătate din memoria totală fiind cel mai potrivit.
Tot de aici poţi opta şi pentru deschiderea automată a lui Firefox odata cu Firemin bifând căsuţa Launch Firefox when Firemn starts.
Diferenţa? În momentele în care browser-ul este relativ inactiv, adică pagina este încărcată 100% iar tu citeşti conţinutul ei, consumul de resurse este foarte mic şi poate ajunge şi până la 1 mb de ram, plus că pierderile de performanţă datorate folosirii acestui program ajutător sunt aproape inexistente.
Este necesară rularea lui Firemin de fiecare dată când vrei consum de resurse redus în firefox iar programul este compatibil cu orice versiune de firefox mai nouă de 4.