Monthly Archives: April 2012

Cum să converteşti o pagină Web într-un PDF




7-PDF Website Converter este un program pentru PC care are abilitatea de a converti orice pagina web într-un document PDF. În acest fel îţi poţi asigura că ai ce citi când nu ai o conexiune la internet, poţi folosi acea pagina într-o prezentare, sau de ce nu, poţi salva pagini pentru a le citi mai târziu pe telefon.

Programul este foarte uşor de folosit,  tot ce trebuie să faci este să intri în pagina pe care doreşti s-o faci PDF şi să copiezi link-ul din bara de adrese. Mergi în 7-PDF şi copiază adresa (CTRL+V) apoi fă click pe Convert to PDF.

Aşteapta câteva secunde şi vei fi întrebat unde vrei să salvezi PDF-ul şi ce nume vrei să-i dai. Am salvat şi eu programepc.ro în pdf a ieşit foarte bine. Ştiu ca de multe ori un astfel de program este mai mult sau mai puţin inutil când ai o conexiune permanentă la internet, dar sunt şi multe situaţii în care chiar este nevoie de un program ca 7-PDF website convertor. Un punct slab este acela că lasă un watermark la sfârşitul fiecărei pagini.

Descarcă 7-PDF Website Convertor (sau descarcă versiunea portabilă)




Cel mai greu joc din lume




World’s Hardest Game este numele unui joc online făcut în flash care este atât de greu încât chiar îşi merită (re)numele. Jocul s-a lansat acum 3 ani pe site-ul AdddictiveGames.Com şi a stors până acum nervii a peste 65.000.000 de oameni.

Tu eşti pătratul roşu iar rolul tău este să ajungi în cealaltă zonă verde după ce ai colectat toate punctele galbene, evitând toate punctele albastre care se mişcă. Controlezi “pătratul” din tastele săgeţi. Aveţi vieţi nelimitate şi 30 de nivele de bătut.

Pare uşor? Spor la treabă atunci. Jocul nu este imposibil de bătut, doar că trebuie să luaţi bataie la greu până să învăţaţi mişcările punctelor albastre. Dacă vreţi să vedeţi despre ce este vorba sau să aflaţi cum să terminaţi cel mai greu din lume, verificaţi filmuleţul de mai jos.

Joacă Worlds Hardest Game

 




De unde facem rost legal de jocuri gratuite




Să nu mai fie nicio urmă de dubiu, vorbim de jocurile gratuite LEGAL. Şi nu, nu vorbim de jocuri ca Diablo 3, Fifa 2012 sau Call of Duty Modern Warfare 3, ci de jocuri vechi, jocuri de la producători mici (indie) sau jocuri open source care au fost gratuite de la bunul început.

Game Downloader este un program pentru pc care conţine peste 200 de jocuri downloadabile. Toate jocurile sunt gratuite şi/sau open source. Aveţi grijă să intraţi în settings şi să schimbaţi folderul în care se descarcă jocurile. [via]

Game.Giveawayoftheday oferă două jocuri gratuite în fiecare weekend, de cele mai multe ori jocuri premium de la producători indie care sunt gratuite doar dacă le activezi în ziua în care  sunt publicate ofertele. Sâmbăta şi Duminica la ora 10:00 ora (ora noastră) fii pe fază.

Free Game of the day de pe Ign, aşa cum zice şi numele, oferă un joc gratuit în fiecare zi. Jocuri precum Gta (primul), The Elder Scrolls: Arena,  Command & Conquer: Tiberian Sun sau Command & Conquer: Red Alert, au fost oferite până acum gratuit şi legal de Ign. Dacă ţi-e lene să vizitezi site-ul zilnic, te poţi abona la newsletter şi în fiecare zi o să primeşti un email cu jocul gratuit al zilei.

 




Slim Cleaner – Suită de optimizare PC




Slim Cleaner este un program gratuit care optimizează calculatorul, eliminând fişierele inutile. Nu pot să nu îl compar cu CCleaner, cel mai “renumit” program de acest gen, dar nici nu pot spune că îi este inferior. Până la urmă este vorba doar de ştergere, nu prea văd cum aş putea găsi un criteriu de departajare.

Cleaner este funcţia principală care şterge fişierele temporare. Mergi pe fiecare filă pentru a bifa sau debifa fişiere pentru ştergere. Când scanează sau curăţă o să-ţi afişeze un cronometru, pentru a te convinge cât de rapid este.  “Curăţarea”  pare mai rapidă decât în CCleaner, dacă este sa mă întrebaţi pe mine. De asemenea, înainte de curăţare o să te întrebe dacă vrei sa ştergi cookie-urile din browsere.

Pe lângă funcţia Cleaner avem şi Optimize unde găsim programele şi registrii care pornesc la startup (cam prost ales numele optimize, numai la startup nu te gândeşti când auzi cuvântul ăsta); Software, adică Uninstall, care doar rulează  kitul de dezinstalare, nu curăţă registrii şi fişierele rămase ca Revo Unninstaller; Browsers unde dezinstalezi extensii şi pluginuri.

De asemenea, mai avem opţiunea de a şterge definitiv spaţiul liber (Wipe), un Shreder care şterge fişiere care nu se lasă şterse, precum şi fila Windows tools care chiar dacă conţine doar scurtături, este foarte bine venită.

Slim Cleaner este un program care îşi face treaba foarte bine doar că este structurat umpic cam prost, CCleaner fiind mai user friendly. Programul are 5 stele din 5 pe cel mai bun site de software, download.com, iar părerile utilizatorilor sunt în proporţie de 95% pozitive.

Descarcă SlimCleaner




Startup Master şi AutoRuns – Control absolut asupra programelor şi registrilor care pornesc odată cu calculatorul




Startup Master şi Autoruns sunt două programe cu ajutorul cărora poţi îmbunătăţi viteza de pornire a calculatorului prin ştergerea programelor şi registrilor care pornesc la StartUp.

Startup Master este un program simplu de folosit care poate şterge (secţiunea delete) sau amâna (secţiunea delay) un program de la startup. Când porneşti calculatorul ştii bine că el nu este funcţional câteva secunde bune, asta din cauza programelor care se încarcă la startup. Amânând un program, el va porni automat la câteva minute în timp ce tu eşti deja în browser cu 10 taburi deschise sau ceva de genul. Atenţie la toolbar când instalaţi.

Autoruns este un program mai util şi mai complex dar care se adresează utilizatorilor mai avansaţi. În el veţi găsi toţi registrii ascunşi care pornesc odată cu calculatorul. Fila Everything cuprinde toate programele şi registrii dar pentru o gestionare mai uşoară treceţi de pe o filă pe alta. Debifaţi tot de ştiţi că nu foloşiţi, dar pentru a nu face vreo prostie evitaţi fila Drivers. Registrii din Movie Maker şi Internet Explorer puteţi să-i debifaţi dacă ştiţi că nu folosiţi aceste două programe deloc. Autoruns este făcut de Microsoft iar părerea mea este că un program atât de util trebuia să fie deja inclus în Windows.

programe pc @ programepc.ro

 




JD’s Auto Speed Tester – Testează-ţi viteza de internet




JD’s Auto Speed Tester este la bază un program care îţi spune care este viteza ta de internet (download, upload, ping şi procentajul traficului care ajunge mai greu la destinaţie din cauză că folosiţi mai mulţi aceeaşi bandă). De fapt el face mult mai mult de atât, rulând în fundal şi măsurând traficul în fiecare oră. În acest fel, poţi revizui traficul pe o perioadă mai mare de timp ca zile, săptămâni sau chiar luni.

Autorul programului spune că a făcut JD’s Auto Speed Tester pentru a fi sigur că banda ta de internet este 24 din 24 cea pe care o plăteşti.

Pe lângă graficul vizibil la simpla pornire a programului, poţi vedea cum s-a descurcat viteza ta de internet pe parcursul unei zile, săptămâni sau luni deschizând fişierul  CSV care conţine toate informaţiile despre care ai nevoie.

JD’s Auto Speed Tester are si un mini widget pentru desktop (NetMon) care monitorizeză în timp real tot traficul (viteza de download şi upload) care trece prin calculatorul tău. Programul consumă doar 3 mb de rami, deci nu trebuie să vă faceţi griji că sacrificaţi din funcţionalitatea calculatorului pentru a monitoriza viteza de internet.

 Descarcă JD’s Auto speed Tester




15 servicii gratuite de sincronizare fişiere online




BackUp-ul se face, de cele mai multe ori, pentru a preveni pierderea de date importante, iar dacă sincronizezi fişerele online ai un avantaj major că ai acele fişiere tot timpul cu tine. Dvd-ul se strică, Stick-ul mai rar dar sunt şanse, iar amandouă mai mult ca sigur nu sunt prin preaşmă când ai nevoie de ele.

De ce trebuie să ţineţi cont în alegerea unui serviciu de backup online:

  • Să ai un spaţiu acceptabil de stocare. Este suficient 2 gb dar pe măsură ce îl utilizezi tot mai des devine frustrant să ştergi ceva pentru a face loc fişierelor noi.
  • Să nu expire fişierele. Dacă n-am mai accesat contul timp de 20 de ani, după 20 de ani vreau ca totul să fie la fel cum l-am lăsat.
  • Să fie cross platform.
  • Să fie viteză mare de download. Să nu stau 3 ore să descarc ceva ce puteam descărca în 10 minute.
  • Să fie configurabil
  • Să fie sigur şi de încredere. N-am nevoie de upload “social”, vreau să fiu singurul care are acces la datele mele. De asemenea asigură-te ca alegi un serviciu mai “cu renume” în favoarea unuia care care ar putea da colţu’ peste noapte cu tot cu datele dale.

Aşadar, în ordinea spaţiului gratuit, cele mai bune site-uri de sincronizare online sunt:

Skydrive. 25 gb spaţiu gratuit (7 gb pentru utilizatorii noi). Dimensiunea maximă per fisier: 2 gb (300 mb în browser). Fişierele nu expira niciodată. Legat de contul Hotmail

4sync. 15 gb spaţiu gratuit (10+ încă 5 dacă confirmi linkul de pe email). Dimensiunea maximă per fişier: 2 gb. Fişierele expiră după 180 de zile dacă nu accesezi contul.

MinUs. 10 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fişier: 2 gb. Fişierele nu expiră niciodată. Nu este pe placul meu, este umpic cam dezorganizat.

UploadingIt. 10 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fisier: 200 mb (K.O.). Fişierele expiră la 30 de zile dacă nu accesezi contul. Cu alte cuvinte, inutil dacă nu ai cont premium.

Ubuntu One. 5 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fisier: 5 gb. Fişierele expira în 90 de zile dacă nu accesezi contul. Merge şi pe Windows, Android sau iPhone

Google Drive. 5 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fişier: 10 gb. Fişierele nu expiră niciodată. Disponibil de asemenea şi pe Mac sau Smartphonuri.

Wuala. 5 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fişier: 14 Gb. Fişierele nu expiră niciodată.

SugarSync. 5 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fisier: nelimitat. Fişierele expiră după 30 de zile dacă nu accesezi contul.

Box.Net. 5 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fisier: 250 mb ;(. Fişierele expiră la 120 de zile dacă nu accesezi contul. Nu are client, totul se face în browser.

Dropbox. 2 gb spaţiu gratuit. Dimesniunea maximă per fişier: nelimitat (doar în aplicaţia desktop). Fişierele expiră după 3 luni de la neaccesarea contului. Se poate mări spaţiul de stocare prin metode non-premiun ca invitatea altor useri sau participând diverse la testări.

ZumoDrive. 2 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fişier: nelimitat. Fişierele nu expiră niciodată. Clientul este disponibil şi pe iphone, mac, android si linux.

SpiderOak. 2 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fişier: 2 gb. Fişierele nu expiră niciodată. Posibilitate de programare a sincronizării şi de a face mai mult spaţiu prin refereli.

CloudSafe. 2 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fişier: 2 gb. Fisierele nu expiră niciodată. Totul este criptat, nimen nu are acces la datele date.

Streaky. 2 gb spaţiu gratuit. Dimensiunea maximă per fisier: nelimitat. fişierele expira după de 30 de zile dacă nu accesezi contul. Disponibil şi pe Mac.

Smartbins. 1 gb spaţiu gratuit. Dimensiuneaa maximă per fişier: 1.5 gb. Fisierele nu expiră niciodată. Uploadul se face printr-un client downloadabil.

Fiecare au plusurile şi minusurile lor: DropBox are spaţiu mic, 4sync dă cam des erori la upload, Skydrive nu merge pe Xp, MinUs este greu de gestionat, si tot aşa. Momentan mă joc cu Google Drive căruia şi lui i-am găsit o groază de defecte în primele 5 minute, iar când nu se mai poate o să încerc altceva.




Google Drive – 5 gb spaţiu gratuit




S-a lansat şi mult aşteptatul Google Drive (sau Google disk) acum câteva minute. Dacă utilizaţi deja Google Docs, Documentele voastre vor fi portate în noul serviciu de backup online de la Google, docs.google.com fiind de acum redirecţionat către drive.google.com.

Google Drive oferă 5 Gb spaţiu gratuit făra alte metode de a face rost de spaţiu fără metode premium ca la DropBox. Dacă vrei mai mult spaţiu trebuie să plăteşti (până la 16 TB).

Google Disk se poate accesa din browser dar este disponibilă şi o aplicaţie desktop asemănătoare cu Dropbox. Aplicaţiile pentru Android si iPhone urmează să se lanseze curând. Deocamdată Google Disk cam duce lipsă de opţiuni de customizare, secţiunea preferences fiind practic goală. Alt lucru care nu mi-a plăcut este acela că documentele de tip google docs se deschid în browser.

Google Disk este la început de drum şi se anunţă un adversabil redutabil pentru Dropbox. Coincidenţa face că tot astăzi şi Microsoft a lansat apliaţia de desktop pentru Skydrive, care oferă 7 Gb pentru utilizatorii noi şi 25 pentru cei “fideli”.

Descarcă Google Drive 




Cum să foloseşti SlideShow Creator pentru a face un clip video din poze




Într-o postare anterioară am vorbit despre SlideShow Creator, un program de făcut video din poze foarte uşor de folosit. Chiar şi-aşa, consider că am tratat totul mult prea subiectiv şi de accea m-am decis să fac un tutorial în care să explic toate funcţiile pas cu pas.

Pentru a face un clip video din poze a aveţi de făcut următoarele lucruri:

Selectează pozele. Alege pozele pentru filmuleţ. De preferabil să le le muţi în acelaş folder pentru a le gestiona mai uşor. Să zicem că vreau sa fac un colaj din pozele acestea 4.

video din pozeAdaugă pozele. Deschide Slideshow Creator. Pentru a adăuga poze trage pe rând cu săgeata de la mouse câte o poză în pătratul de jos în care scrie trage ceva aici.

Setează timpul. Default, se schimbă o poză la fiecare 5 secunde. Pentru a seta timpul la toate pozele ţine apăsată tasta CTRL şi apasă A. Toate pozele au acum un văzut pe ele. Mergi în secţiunea Fragment duration şi setează alt ce durată vrei.

video din poze 3Adaugă text. Mergi pe fila text, selectează poza sau pozele pe care vrei sa adaugi text, click pe litera albastră T şi scrie textul dorit.

Efect text. Pentru a schimba stilui în care se schimba imaginile între ele ţine CTRL+A şi mergi pe fila Tranziţii pentru a alege altul.

Shimbă rezoluţia. Click acolo unse scrie 720×473 si selecteaza alta rezoluţie.

Adaugă melodie. Procedezi la fel ca la poze doar că trebuie să tragi melodia în dreptunghiul mare dintre poze (vezi imaginea de mai jos).

video din poze 4

Preview şi salvare. Click pe butonul play pentru a vedea în timp real cum arată filmuleţul. Când ai terminat click pe Fă fişier, alege un format video şi salvează filmuleţul în calculator.

video din poze 5 Aşteptaţi câteva secunde pâna se crează filmuleţul şi gata. Când auziţi “ding” înseamnă că aveţi un colaj video format din poze gata de folosire.

Descarcă SlideShow Creator




Program de făcut filmuleţe din poze cu muzică




Să zicem că ai nişte poze şi vrei să faci un filmuleţ (colaj) dar nu ai cunoştinţele necesare în a lucra cu softuri complicate ca Sony Vegas. Cel mai uşor (şi când zic uşor sunt prea indulgent) program de făcut filmuleţe din poze este SlideShow Creator.

Crezi că te descurci să tragi câteva poze cu săgeata de la mouse într-un dreptunghi şi apoi să apeşi butonul Fă fişier video? Acum serios, ăsta este singurul lucru care trebuie să-l faci, până şi un copil care are calculator de 3 zile poate să facă un clip video din poze cu programul ăsta.

program de facut filmulete din poze cu muzica

Ce e un slideshow fără o melodie de fundal? Mergi pe fila Fişiere audio şi selectează o melodie din calculator apoi fă-i drag-and-drop jos. Programul de asemenea permite şi adăugare de text iar pentru alt efect de tranziţie mergi pe fila Tranziţii. Efect de tranziţie înseamnă modul în care se schimbă o imagine, poţi să faci poza să vină de sus, de jos etc.. Când ai terminat, click pe fă fişier video şi selectează un format video.

Update: Pentru mai multe detalii despre cum să foloseşti SlideShow Creator click aici 

Descarcă Slideshow Creator